Festivalul „Sânzienele”, ajuns la cea de-a XI-a ediţie, a adunat multă lume frumoasă, iubitoare de tradiţie, la Muzeul „Casa Părintească” de la Palanca, raionul Călăraşi. Chiar la intrare, la impresionanta poartă de lemn, oaspeţilor li s-au dat hulubaşi, flori de sânziene şi pănglicuţe tricolor. Potrivit tradiţiei, domnişoarele au împletit coroniţe, pe care mai apoi le-au aruncat pe casă, ca să afle dacă urmează să se căsătorească în acest an sau ba.
Sărbătoarea a continuat pe malul unui lac de la Leordoaia, localitate vecină cu Palanca, ambele făcând parte din comuna Hârjauca. Meşterii populari şi-au prezentat „operele”, iar gospodinele au pus pe mese bucate alese. Lumea a împletit cununi şi “lumânări” din flori, iar muzica a dat culoare sentimentală şi sonoră. Răsuna valea de voie bună şi veselie. Apoi, iarăşi, potrivit tradiţiei, a fost aprins un mare rug, care a ars până-n zori.
De cum soarele s-a dat după deal, rând pe rând, a început schimbul de coroniţe, susţinut de un legământ de credinţă şi respect pentru întreaga viaţă. Pe fiecare cunună a fost pusă cîte o lumânare şi mai apoi acestea au fost date pe apă. “Du-te, soare, vino lună, Sânzienel îmbună”, oamenii. Pluteau cununile “sentimentale”, iar emoţiile erau aprinse, precum dragostea pentru frumos.
Directorul Muzeului „Casa Părintească”, Tatiana Popa, a remarcat că Sânzienele, numite şi Drăgaicele sunt zâne bune, atât pentru vegetaţie, cât şi pentru animale şi a oameni. Dacă sărbătoarea e ţinută cu stricteţe atunci va fi un an cu roadă multă, iar femeile dornice de a deveni mămici, îşi vor împlini acest vis. Cei care i-au în derâdere Sânzienele se vor îmbolnăvii, lanurile lor vor fi distruse de grindină, iar florile pe care le culeg pentru leac îşi vor pierde mirosul şi puterea tămăduitoare. Într-un fel aceasta e o sărbătoare a dragostei şi a bucuriei de viaţă în comuniunile cu natura.
Tatiana Popa susţine că pe timpuri, oamenii culegeau sânzienele la miezul nopţii şi făceau cununiţe. Unii le sfinţeau la biserică, apoi le puneau la ferestre, la stâlpii porţilor, la cruci de hotar, în cimitire. Fetele îşi puneau cununile în par sau în sân, cică deveneau mai frumoase, fie sub pernă pentru a-şi visa ursitul.
Se spune că sânzienele “au furat” câte ceva din aroma şi magia tuturor plantelor şi florilor. Cică, sânziana e o plantă magică pentru femei, le menţine tinereţea şi frumuseţea, devin drăgostoase, sunt ferite de rele şi patimi. Băile cu apa în care este macerat de sânziană dau pielii şi ochilor o strălucire aparte, care acţionează fără greş în a-i atrage pe bărbaţi. Această practică are o magie aparte dacă e făcută cu două zile înainte de lună plină, precum şi cele făcute vinerea. Copii devin mai liniştiţi şi au un somn de îngeraşi dacă pe două-trei fire de lemn se pun flori de sânziene. Cu ajutorul acestora mai pot fi vindecate: hernia, bolile tiroidiene, epilepsia şi alte afecţiuni nervoase, tumorile şi plăgile canceroase etc.
Din păcate multe din tradiţiile de Sânziene s-au pierdut în negura vremii, dar sunt foarte interesante şi merită a fi readuse în circuit. Mai mulţi oameni, din diferite zone a Basarabiei, prezenţi la Festival, au spus că vor duce şi acasă acest suflu.
Sânzienele sunt sărbătorite de vreo cinci mii de ani, mai târziu acestea sunt asociate cu o mare sărbătoare creştină – Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Se ştie că biserica cinsteşte doar trei naşteri: a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul. Viaţa acestuia a fost plină de sfinţenie şi curăţenie sufletească, închis în temniţă pentru marea sa credinţă, Ioan Botezătorul nici pentru o clipă nu a încetat să fie un adevărat ostaş al Domnului, chiar mai târziu a plătit cu viaţa, fiind decapitat. De aceea, biserica rânduiește trei mari sărbători întru pomenirea şi cinstirea acestui sfânt mucenic.
