Femeie condamnată la închisoare pentru că a deschis o cutie cu chipsuri înainte să o plătească

O femeie din Irlanda a ajuns la închisoare pentru că a deschis un pachet de chipsuri într-un magazin din orașul Cork, înainte să le plătească, scrie BBC News.

Kathleen McDonagh, în vârstă de 25 de ani, a deschis o cutie de Pringles în valoare de 1,5 euro, într-un magazin Tesco, deși nu le plătise încă. Tânăra primise interdicție de a mai intra în magazin, însă a încălcat-o și a deschis cutia de chipsuri pentru ca apoi agenții de securitate să fie obligați să o lase să plătească, a declarat ea în fața judecătorilor.

Când a intrat în magazin, cei de la pază au vrut să o dea afară. Atunci femeia a luat cutia de chipsuri și a desfăcut-o.

Unul dintre agenții de pază a confirmat, la tribunal, că tânăra i-a spus că „am desfăcut cutia, acum trebuie să mă lași să o plătesc”.

Ea a fost condamnată la patru luni de închisoare, dintre care două luni cu suspendare, pentru că a „avariat” produsul.

Incidentul cu pachetul de chipsuri a avut loc în urmă cu doi ani, pe 27 decembrie 2016, însă femeia a fost condamnată abia acum.

Sursa: Digi24.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.