Explozii la biserici în Sri Lanka în timpul sărbătorii de Paşte: Cel puţin 137 de persoane ucise şi alte peste 200 rănite

Cel puţin 138 de persoane au fost ucise şi peste 200 au fost rănite în urma unor explozii care au avut loc duminică dimineaţă la mai multe biserici şi hoteluri din Sri Lanka în timpul sărbătorii de Paşte, au anunţat autorităţile, relatează Mediafax.

Bilanţul morţilor în urma exploziilor care au avut loc duminică dimineaţă în Sri Lanka a ajuns la 137, iar peste 200 de persoane au fost rănite, conform BBC. Potrivit CNN numărul celor morţi în explozii este de 75, în timp ce Associated Press anunţă 129 de morţi.

Au fost raportate cel puţin şase explozii, fiind vizate trei biserici din Kochchikade, Katuwapitiya şi Batticaloa.

Hotelurile Shangri La, Cinnamon Grand şi Kingsbury, toate în Colombo, au fost, de asemenea, lovite de explozii.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Sri Lanka, Ruwan Gunasekera, a confirmat exploziile. Majoritatea celor răniţi au fost duşi la Spitalul Naţional Colombo, potrivit oficialilor spitalului.

Au existat “numeroase victime, inclusiv străini”, a scris pe Twitter ministrul Economiei, Harsha de Silva.

De Silva a spus că două dintre explozii au avut loc la biserica Kochchikade şi hotelul Shangri-la din Kingsbury, Colombo.

“Scenele oribile, am văzut cadavre împrăştiate peste tot”, a spus De Silva după o vizită la faţa locului.

Biserica Sfântul Sebastian din Negombo a cerut ajutor pe Facebook şi a publicat poze după explozie, în care se pot observa pete de sânge pe podea.

Deocamdată nimeni nu a revendicat atacul.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.