Esențial: Vine Recean, încă o rachetă rusească a trecut peste Moldova și un studio de la noi a creat efecte speciale cu Schwarzenegger

E una dintre zilele acelea de vineri cu evenimente și schimbări, așa cum ne-au obișnuit politicienii moldoveni în ultimii ani. N-o să ne mirăm prea tare dacă se va mai întâmpla ceva extra-mega important chiar în timp ce publicăm noi această selecție zilnică. Până atunci, iată Esențialul. 

🔎 Dorin Recean este noul candidat la funcția de prim-ministru, după demisia Nataliei Gavrilița. Gestul a fost așteptat și vehiculat de diferite surse în ultimele zile. Fosta prim-ministră nu și-a motivat clar decizia, declarând doar că „a venit timpul să-și anunțe demisia”. Gavrilița a mai spus că pleacă „cu inima împăcată”, dar că Guvernul ar fi reușit mai multe, dacă ar fi avut acasă aceeași susținere și încredere pe care a avut-o de la partenerii europeni. Dorin Recean a spus că noul guvern se va concentra pe trei dimensiuni – ordine și disciplină în instituții, o nouă viață pentru economie și pacea și stabilitatea.  

🔬 În Republica Moldova a fost elaborată o hartă a adăposturilor antiaeriene, declară ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco. Harta interactivă a fost încărcată pe dse.md la începutul anului. Anul trecut, la solicitarea Moldova.org de a afla numărul de adăposturi locația acestora și câte dintre ele sunt în stare funcțională, IGSU ne-a răspuns nu are competența de supraveghere, gestionare și evidență a adăposturilor date 

😎 Un studio din Moldova a creat efectele speciale pentru un video cu Arnold Schwarzenegger și Milla Jovovich. Gecko VFX este echipa de la noi a lucrat la spotul care anunță versiunea de iarnă a jocului World of Tanks. Vezi mai jos un making of al procesului. 

😮 Și pentru că e vineri și am obosit de atâtea știri, rămânem în lumea videourilor. Regizorul Ridley Scott a creat un nou film de patru minute în întregime pe un smartphone Samsung Galaxy S23 Ultra. Vezi mai jos povestea tânărului care găsește… un cal.    

UCRAINA 

Rusia a lansat un atac masiv cu rachete pe teritoriul Ucrainei. Bombardierele strategice rusești Tu-95MS au lansat rachete de croazieră în jurul orei 8:30, ora locală. Autoritățile regionale au anunțat mai multe „valuri” de lovituri Alertă aeriană a fost declarată în toată Ucraina.  

Ucraina a declarat că două rachete rusești Kalibr au trecut astăzi granițele Moldovei și României. Apoi rachetele au intrat din nou în spațiul aerian al Ucrainei la punctul de intersecție a granițelor a trei state. Ministerul Apărării din Moldova a confirmat că a fost detectată o rachetă, care a traversat spațiul aerian al RM, deasupra localității Mocra din regiunea transnistreană și, ulterior, deasupra localității Cosauți din raionul Soroca. Ministrul de Externe Nicu Popescu a dispus convocarea de urgență la MAEIE a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov. 

Ministerul Apărării de la București a negat că spațiul aerian al României ar fi fost traversat de rachete. Radarele armatei române au detectat o rachetă rusească trasă din Marea Neagră, însă aceasta nu s-a apropiat la mai puțin de 35 de kilometri Nord-Est de granița țării.  

📷 imaginea zilei  

Ultima fotografie în calitate de prim-ministră

Sursa: Facebook? Aurel Obreja, credit Vitalie Postvister
Sursa: Facebook/Aurel Obreja. credit Vitalie Postvister

 🍫 la desert 

Ce faci duminică? Ai chef auzi melodiile compozitorilor și textierilor din „perioada de aur” a estradei moldovenești? Moldovan Youth Orchestra a pregătit un concert ineditȚară MicăCântec Mare: Muzica Anilor ’60-80” ce va avea loc la Palatul Național.  

Ne auzim luni, cu știri esențiale!

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare