Esențial: Oleg Vasnețov, convocat la Externe, câți tineri și-au luat voucher cultural și cum TikTok i-a ajutat pe inspectorii de mediu

Republica Moldova a mai făcut un pas spre UE, după decizia Parlamentului European, ambasadorul rus a fost convocat la Ministerul de Externe, iar averea sechestrată a lui Ilan Șor se ridică la 1,3 miliarde lei. O zi plină cu știri interesante. Uite, ce ți-am ales pentru ziua de miercuri. 

 🙂Parlamentul European cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE până la finele lui 2023, după îndeplinirea celor nouă recomandări enunțate de Comisia Europeană. Raportul privind executarea acestora va fi prezentat astăzi. 

🚩Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, va fi convocat astăzi la Ministerul de Externe. Asta după ce Rustam Minnihanov, președintele Tatarstanului, nu a fost lăsat să intre în R. Moldova, iar doi diplomați ruși au avut un comportament necorespunzător față de  polițiștii de frontieră. La solicitarea premierului Dorin Recean, va fi examinată și posibilitatea declarării persona-non grata a unuia dintre cei doi oficiali.  

💵Valoarea totală a bunurilor care au fost sechestrate de la Ilan Șor este de peste 1,36 de miliarde de lei. Acestea includ capitalul social, aeronave și cont bancar. Totodată, Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare, ar putea să-și ispășească pedeapsa fie în Republica Moldova, fie în Israel. Decizia finală ar urma să fie luată, de facto, de autoritățile din Israel. 

Republica Moldova renunță la televiziunea CSI. Premierul Dorin Recean a spus că Republica Moldova trebuie să înceteze să aloce bani pentru propagandă. În anii 2000-2022, din bugetul de stat, către reprezentanța ,,MIR" au fost achitate circa 40,3 milioane lei.  

📘Peste 1.500 de tineri s-au înregistrat în programul național „Voucher cultural” din noiembrie 2022. În acest scop, din bugetul de stat s-au alocat peste 1,5 milioane de lei. Cei mai mulți tineri au folosit voucherul pentru a-și procura cărți și pentru a merge la spectacole, concerte și cinema. Cel mai solicitat de tineri este filmul autohton „Carbon”. 

 🐕Dana Untură are un job full-time, responsabilități față de cinci pisici și un câine, călătorește și duce o viață obișnuită. Ce o face diferită de mulți dintre noi, însă, este că împreună cu alți voluntari, Dana petrece două duminici din lună la „necropolă”. Acolo, femeia face curățenie, plimbă și socializează câinii care-și trăiesc aproape toată viața în voliere. Vezi povestea danei aici. 

 📱Ajutați de Tik Tok! Inspectorii de mediu din Râșcani au amendat cu 10 mii de lei un tânăr din Zaicani, după ce acesta a arătat într-un video în direct pe TikTok cum a dat foc la anvelope în noaptea de Paște. Inspectorii s-au autosesizat și au evaluat impactul asupra mediului. „Tinerii care au participat la acest act de vandalism au fost identificați și trași la răspundere”, anunță Inspectoratul Pentru Protecția Mediului. 

Sursa foto: Facebook/ Inspectoratul Pentru Protecția Mediului
Sursa foto: Facebook/ Inspectoratul Pentru Protecția Mediului

 😥Breasla jurnalistică de pe ambele maluri ale Prutului, dar și cititorii au fost zguduiți de moartea jurnalistei Iulia Marin. Aceasta a semnat articole la Adevărul, PressOne, Recorder, Gândul și Libertatea. Presa de la București scrie că Iulia Marin a luptat în ultimii patru ani cu probleme de sănătate mintală, cu diagnostice severe, și tulburarea bipolară despre care vorbea deschis.  

Dacă ai nevoie de ajutor, cere-l la unul din centrele comunitare de sănătate mintală din Republica Moldova - aici găsești lista.

RĂZBOIUL RUSIEI ÎMPOTRIVA UCRAINEI 

  • Germania a transmis Ucrainei 3 complexe antiaeriene Patriot și rachete pentru acestea. Capacitatea lor de acoperire ajunge la o rază de peste 100 km și pot doborî rachete balistice pe o rază de 15-20 km.  
  • Rusia poate să pregătească acțiuni de sabotaj la instalațiile energetice din Danemarca, Norvegia, Finlanda și Suedia. Presa a identificat  50 de nave rusești care navigau pe o rută suspectă în Marea Baltică și Marea Nordului și care puteau colecta informații despre infrastructura și instalațiile energetice. Scopul lor ar putea fi planificarea unor acțiuni de sabotaj cum ar fi tăierea cablurilor de alimentare cu curent și de date peste Atlantic și către restul Europei. 
  •  În Rusia înalta trădare va fi pedepsită cu închisoarea pe viață, potrivit unor modificări ale Dumei de Stat. Până acum, pedeapsa maximă în temeiul acestui articol era închisoarea de până la 20 de ani. Pedeapsa pentru acțiuni de terorism și de sabotaj a fost majorată de la 15 la 20 de ani.  

📸imaginea zilei 

O zi obișnuită încapitala de nord .

Sursa foto: Facebook/ Planeta Bălți
Sursa foto: Facebook/ Planeta Bălți

🍡la desert 

 De data aceasta te invit la o lansare de carte! La Librăria din Centru din Chișinău, va avea loc lansarea volumului „Așa erau timpurile”, de Viorel Mardare (Posmotrel), apărut la Editura Cartier. Evenimentul va avea loc joi, 20 aprilie, ora 18.15. 

 Am învățat că toate lucrurile trebuie făcute aici și acum, că nu ai dreptul să amâni nimic, că nu ai dreptul să spui „lasă că voi face la anul”. Acest „la anul” s-ar putea să nu vină niciodată... 

Viorel Mardare (Posmotrel) 

Ne asuzim mâine cu știri esențiale!

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare