Dosare „internaţionale” de la CNA: Mafia Italiană şi escroci din Singapore

Mai multe cazuri de corupere sau spălare de bani, în care au fost implicaţi cetăţeni străini, au fost investigate în 2014-2015 de CNA. Pe lângă grupări specializate internaţionale implicate în diferite scheme de spălare de bani, în vizorul CNA au fost şi reprezentanţii Mafiei Italiene, dar şi escroci din Singapore.

Astfel, în raportul CNA, prezentat joi în Parlament de şeful instituţiei Viorel Chetraru, se menţionează cazul unui reprezentant al Mafiei Italiene care a încercat să spele 2 milioane de euro printr-o bancă din Moldova.

Potrivit raportului, experţii Serviciului de prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA în comun cu cei de la Direcţia Antimafia din Italia au identificat un membru al Mafiei Italiene care a transferat din contul bancar deţinut în România pe cel personal din R. Moldova suma totală de 2 mil. euro.

În urma măsurilor întreprinse s-a stabilit că mijloacele băneşti respective provin din activităţi ilicite şi aparţin unui cetăţean italian, care este urmărit penal în ţara de origine pentru fraude fiscale. Suma sechestrată în acest caz a constituit 2 milioane euro.

Doi singaporezi au încercat să-l corupă pe vicepreşedintele Federaţiei de Fotbal din Moldova

Un alt caz de rezonanţă vizează doi cetăţeni ai Republicii Singapore, Phua Boon Keong şi Titanis/O Periasamy, care au încercat să-l corupă pe vicepreşedintele Federaţiei de Fotbal din Moldova cu 50 000 dolari SUA, în scopul influenţării jucătorilor naţionalei de fotbal. Aceştia urmau să piardă cu un anumit scor meciul cu naţionala Regatului Belgian.

În cadrul examinării judiciare, instanţa de judecată i-a recunoscut vinovaţi şi le-a aplicat pedeapsă în formă de amendă în sumă de 140 000 lei fiecare, cu confiscarea mijloacelor băneşti sechestrate în cadrul urmării penale şi anume – 21 100 de dolari SUA, 900 dolari singaporezi şi 500 euro.

Cazul Laundroma

Cât priveşte cazurile răsunătoare cu implicarea grupărilor internaţionale care au fost sau sunt investigate de CNA, în raport figurează aşa-zisul caz Laundroma, despre care a scris si presa internaţională.

Este schema de legalizare a mijloacelor băneşti în sumă de cca 22 miliarde USD de la 19 instituţii bancare din Federaţia Rusă, în baza încheierilor judecătoreşti prin intermediul unei instituţii bancare autohtone.

„În vederea documentării acţiunilor prin intermediul schemei respective a fost realizat schimb de informaţii cu reprezentaţii serviciului similar din Letonia şi Rusia fiind efectuate 28 schimburi de informaţii şi format grup de lucru comun, cu participarea FSB (Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse) şi MAI al Federaţiei Ruse, de asemenea, fiind efectuate schimburi de informaţii cu alte 56 state ale lumii – membre ale reţelei securizate EGMON”, se arată în raportul şefului CNA.

Viorel Chetraru: În 11 luni 2015 s-a atestat o creştere cu +21% a numărului de infracţiuni depistate

De notat, că şeful CNA Viorel Chetraru a raportat parlamentarilor că în 2014-11 luni 2015, ofiţerii CNA au depistat 1.347 de infracţiuni (2014 – 668, 11 luni 2015 – 679), dintre care 1.002 acte de corupţie şi conexe (2014 – 498, 11 luni 2015 – 504).

În 11 luni 2015 s-a atestat o creştere cu +21% a numărului de infracţiuni depistate faţă de perioada similară a anului trecut. Potrivit criteriului de gravitate a infracţiunilor depistate, 66% din infracţiunile depistate au fost deosebit de grave şi grave, 24% mai puţin grave, iar 10% uşoare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare