Doliu naţional de o săptămână în Polonia

În Polonia a fost decretat doliu naţional de o săptămână după accidentul aviatic de sâmbătă dimineaţa din Rusia, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele polonez Lech Kaczynski, soţia sa, şi numeroase oficialităţi, în total 97 de persoane, conform unui recent bilanţ al incidentului aviatic din vestul Rusiei, prezentat de ministrul rus de externe pentru situaţii de urgenţă, Serghei Şoigu.

‘Am semnat un decret privind doliul naţional de o săptămână’, a declarat Bronislaw Komorowski, preşedintele Dietei (camera inferioară a parlamentului), care a preluat provizoriu funcţia de şef al statului după moartea preşedintelui Lech Kaczynski, conform Constituţiei.

În accidentul aviatic de lângă pădurea Smolensk şi-au pierdut viaţa, de asemenea, soţia preşedintelui Kaczynski, principalii şefi ai armatei poloneze, guvernatorul Băncii Centrale, şeful Comitetului Olimpic polonez şi alte personalităţi marcante ale elitei poloneze.

Delegaţia oficială poloneză, de aproape 100 de persoane, mergea în Rusia la ceremoniile de comemorare la Katyn a 70 de ani de la masacrul celor peste 22.000 de ofiţeri polonezi, în 1940, de poliţia politică a lui Stalin (NKVD).

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.