Doi bărbați au încercat să treacă înot lacul Ghidighici. Salvatorii i-au scos în șoc hipotermic

Doi bărbați, care au încercat astăzi să treacă înot lacul Ghidighici, au fost scoși din apă de salvatori, după ce aceștia riscau să se înece. Cei doi au fost transportați la Institutul de medicină urgentă pentru îngrijiri medicale.

Conform datelor IGSU, cazul a avut loc la ora 10.00. Cei doi bărbați au venit pe malul lacului și au încercat să-l treacă înot. Salvatorii i-au avertizat despre riscurile posibile în cazul în care intră în apa rece, dar aceștia nu au ascultat atenționările.

Angajații stației de salvare, observând la timp persoanele, s-au pornit imediat cu barca în urma acestora. Ajungând la mijlocul lacului, bărbații s-au scufundat, fiind în șoc hipotermic în apă rece de 6 grade Celsius.

Specialiștii au reușit în cel mai scurt timp să scoată persoanele, astfel evitând tragedia. După ce salvatorii au acordat primul ajutor medical sinistraților, aceștia au fost transportați la Institutul de medicină urgentă.

IGSU amintește că scăldatul în perioada rece a anului, dar și în locuri neamenajate, este strict interzis.

Temperatura potrivită a apei pentru scăldat este de 26-27 grade Celsius ceea ce este caracteristic numai pentru perioada estivală a anului.

În această perioadă temperatura apei oscilează între 5-6 grade Celsius. Scăldatul și înotul pentru oameni nepregătiți poate fi fatal din cauza hipotermiei în primele minute de aflare în apă rece.

Potrivit salvatorilor, persoana scoasă din apă rece trebuie să fie adăpostită într-o încăpere caldă. În caz de hipotermie omului i se schimbă hainele și se acoperă cu o plapuma, după ce se administrează băuturile calde. În situații de risc cetățenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.