Diaspora din SUA „la sfat” cu Marian Lupu (VIDEO)

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut o întrevedere astăzi, 21 iunie, cu reprezentanții diasporei moldovenești în SUA, în cadrul vizitei sale oficiale la Washington.

La întrevedere au fost abordate subiecte ce țin de stadiul actual al cooperării moldo-americane, inclusiv în domeniul comercial-economic, despre implicarea diasporei moldovenești în promovarea imaginii Republicii Moldova în SUA, inclusiv în cadrul Universităților Americane.

De asemenea, reprezentanții diasporei l-au solicitat pe șeful Legislativului privind activitatea statului în vederea susținerii migranților moldoveni care intenționează să revină acasă, în problema facilitării exporturilor Republicii Moldova în afară țării, cît și despre reformarea sistemului educațional național etc.

În cadrul întrevederii, reprezentanţii diasporei au menţionat că obișnuiesc să se informeze în permanență privind evenimentele din Moldova şi că doresc să se implice în soluţionarea problemelor existente. Reprezentanții diasporei au menționat necesitatea unor legături strînse dintre cetățeni și reprezentanțele diplomatice ale Moldovei în SUA. Ei au mai spus că sunt gata să lanseze mai multe proiecte, prin care tinerii din Republica Moldova ar putea beneficia mai intens de experiența americană.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.