Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Şalaru, afirmă că a găsit un document semnat de fostul şef al SIS în perioada 2007-2009, Artur Reşetnicov, adresat fostului director al căilor ferate, Miron Găgăuz, în care securitatea îi atrage atenţia asupra încălcărilor comise la lucrările de construcţie a tronsonului de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti.

Deşi nu este impunătoare precum multe din suratele ei din Maramureş, Mănăstirea Dragomireşti e una foarte căutată, datorită amplasării sale într-un cadru natural deosebit, dar şi pentru că aici se află una din icoanele unicat ale spaţiului românesc. Bijuteria spirituală de la Dragomireşti – icoana Maicii Domnului cu Pruncul – e interesantă prin faptul că piciorul stâng al Micului Iisus e în formă de palmă. Chiar nu este cunoscut nici autorul, dar nici cel la comanda căruia a fost pictată, feţele bisericeşti susţin că una din explicaţii ar fi atunci când săruţi piciorul Mântuitorului ca şi cum i-ai săruta mâna. Mănăstirea Dragomireşti în anul 1949 a trecut printr-un pârjol, însă icoană a fost găsită intactă în cenuşă. E considerată făcătoare de minuni. Astfel, pe parcursul anilor, mulţi au cunosc vindecări miraculoase, ajutoare în momente când nu mai exista nicio speranţă.