Pe opt noiembrie, pe stil vechi, este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Mii de pelerini îşi vor îndrepta paşii în această zi spre Mănăstirea Vărzăreşti de prin părţile Nisporenilor. De Sfântul Dimitrie, cea mai veche mănăstire din Basarabia îşi prăznuieşte hramul.
Mănăstirea de la Vărzăreşti, a fost ctitorită acum aproape şase secole. Despre ea, pentru prima dată, se menţionează în hrisovul Domnesc al lui Alexandru cel Bun de la 25 aprilie 1420. Ctitorul mănăstirii era Stan Vărzarul şi au rămas cu numele lui – satul şi mănăstirea – Vărzăreşti. Potrivit unor date, până în 1862 era doar o sigură biserică de lemn, acoperită cu şindrilă.
Sfântul lăcaş a fost înălţat pe temelia de piatră a fostei biserici, construită la 1796 având şi o clopotniţă înălţată în anul 1835. Lângă vechea biserică, pe locul altei biserici de lemn, la 1863, s-a înălţat o biserică de piatră. De asemenea, corpul de chilii era din lemn. Călugării au părăsit mănăstirea la 1815, aici venind călugăriţele de la schitul Cosăuţi. În anii 1853-1861 a fost construită biserica de vară „Sfântul Dumitru”, iar în 1868 au fost ridicate biserica de iarnă „Naşterea Maicii Domnului” şi stăreţia.
Mănăstirea a cunoscut diverse perioade, dar cel mai crunt an din viaţa sfântului lăcaş a fost 1959, când ateiştii l-au condamnat la tăcere. Complexul monastic a fost devastat, iar clopotniţa şi un corp de case în care se afla atelierul de cusut şi de ţesut au fost şterse de pe faţa pământului. Biserica de vară a devenit depozit de produse alimentare, iar cea de iarnă – club. Acum 16 ani, la cererea maicilor şi creştinilor din sat a fost reînfiinţată Mănăstirea Vărzăreşti. Mulţi creştini vin pentru a se ruga la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Maica stareţă Gheorghia spune că icoană a fost adusă la începutul secolului trecut. Prin anul 1901, după cum mărturiseşte inscripţia de pe învelişul de metal, a fost reparată şi reînnoită. Chiar dacă această icoană a trecut printr-un incendiu – n-a ars. Până în 1959 icoana Maicii Domnului s-a aflat în bisericile mănăstirii Vărzăreşti: vara – în biserica de vară cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, iar iarna – în biserica de iarnă cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Din acel an, încep peregrinările icoanei. Din chilia unei măicuţe ce a salvat-o de ateişti şi până în casa unui preot, rudă a acesteia. Măicuţele bătrâne nici nu mai sperau că icoana va fi adusă din nou la mănăstire. Mereu le spuneau cu tângă celor tinere: „Am avut noi o icoană şi ne mângâia. Când aveam necazuri ne duceam la dânsa, zâmbea la noi. Bucuriile şi durerile le spuneam acestei icoane. De la un timp, însă, om maică a văzut, timp de trei zile – luni, miercuri şi vineri, dimineaţa o lumină de-asupra bisericii. Gândea că e un semn de la Domnul, dar nici nu bănuia că va fi adusă icoana”. Mare le-a fost bucuria când acum vreo 15 ani o rudă a maicii Alexandra a adus la mănăstire Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Acum 22 de ani, la cererea maicilor şi creştinilor din sat a fost reînfiinţată Mănăstirea Vărzăreşti. Biserica de iarnă „Naşterea Maicii Domnului” fiind în ruine şi fără posibilităţi de a fi renovată a fost distrusă până la temelie. Astăzi în acel loc se află o cruce şi o piatră care aminteşte de existenţa acesteia. Biserica de vară „Sfântul Gheorghe” a fost reparată mai mulţi ani la rând. Se spune că cele două biserici se plasau perpendicular una faţa de cealaltă, la o distanţă egală cu înălţimea bisericii de iarnă. Ce păcat că azi putem doar să ne imaginăm acest plan integru şi simetric?!
