De ce a fost solicitată ridicarea imunității deputaților Petru Jardan și Vladimir Cebotari. Procuratura Generală vine cu precizări

PE SCURT

Procurorul General interimar, Dumitru Robu, a solicitat astăzi în plenul Parlamentului ridicarea imunității deputaților Petru Jardan și Vladimir Cebotar pentru aplicarea acțiunilor de urmărire penală legate de preluarea controlului asupra activelor Aeroportului Internațional Chișinău.

Procuratura Generală a precizat că, pentru efectuarea investigațiilor pe acest caz, procurorii au pornit mai multe cauze penale în care figurează mai multe persoane, inclusiv deputații Petru Jardan, Vladimir Cebotari, Ilan Șor, precum și alte persoane.

PE LUNG

Astfel, investigația are în vizor acțiunile unui grup de persoane din care făcea parte și deputatul Petru Jardan. Acesta, în perioada 2012-2014, atunci când deținea funcția de director interimar al Aeroportului Internațional Chișinău a comis abuz de serviciu, prin faptul că a creat condițiile necesare pentru concesionarea Aeroportului.

Potrivit procurorilor, pe când era membru al Grupului de lucru pentru elaborarea studiului de fezabilitate al acestui parteneriat public-privat, deputatul a acționat în interesul unui grup criminal organizat și a indicat condiții de concesionare în defavoarea statului. Aceasta a inclus și păstrarea taxei de modernizare de 9 euro per pasager la plecare pentru concesionar, dar și necesitatea selectării concesionarului prin concurs închis.

În ceea ce privește deputatul Vladimir Cebotari, acesta a deținut, începând din 2013, funcția de viceministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, atunci când a luat parte la organizarea simulării procedurii de concurs, precum și i-a informat selectiv pe unii potențiali participanți la concursul închis menționat, chiar fără să cunoască dacă aceștia intenționează să facă afaceri în Moldova.

Mai exact, în calitate de membru al Comisiei de concurs pentru selectarea concesionarului activelor Aeroportului, acesta a expediat invitații către companiile propuse de către Petru Jardan.

Procuratura menționează că, prin votul său la Comisia de concurs, deputatul Vladimir Cebotari a contribuit la obținerea ilegală a activelor financiare de către grupul criminal organizat, în proporții deosebit de mari.

Mai mult, acesta a dat dovadă „de un comportament dolosiv, și-a folosit distinct și abuziv atribuțiile deținute în organele publice, întreprinderile de stat sau organele colegiale cu drept de decizie, pentru ca în contractul de concesiune să fie inclusă perceperea taxei de modernizare de 9 euro per pasager la plecare, în beneficiul exclusiv al Avia Invest”. Astfel, doar în perioada noiembrie 2013 – august 2015, beneficiul nejustificat al Avia Invest, rezultat din perceperea taxei de modernizare, a depășit suma de 285 milioane lei.

Prin urmare, după semnarea contractului de concesionare a Aeroportului, în anul 2013, Petru Jardan a devenit administrator al companiei Avia Invest, iar Ilan Șor a devenit președinte al Consiliului de administrare. În aceste noi calități, aceștia au „fructificat”, de comun cu deputatul Vladimir Cebotari și alte persoane, rezultatele schemei criminale pe care au pus-o la cale.

Precizăm că Parlamentul a aprobat astăzi ridicarea imunității parlamentare a deputatului Vladimir Cebotari. Cererea a fost prezentată în plenul Legislativului de către procurorul general interimar, Dumitru Robu.

Pe de altă parte, deputatul Vladimir Cebotari a declarat că este vorba despre „producerea dosarelor la comandă, iar actuala guvernare vrea „să închidă gura contracandidaților din campania electorală pentru alegerile locale din octombrie”. Totodată, el i-a cerut prim-ministrei Maia Sandu să solicite demisia ministrului Năstase „care face răfuială politică”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.