CtEDO a condamnat Rusia pentru violarea dreptului la un proces echitabil în 4 cazuri transnistrene

PE SCURT

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a pronunțat marți trei hotărâri cu privire la patru plângeri depuse de locuitori ai regiunii transnistrene, prin care a recunoscut că Federația Rusă se face vinovată de încălcarea dreptului la un proces echitabil și dreptul la proprietate, anunță Asociația Promo-LEX.

PE LUNG

Cauza Coțofan Republica Moldova și Rusia

Circumstanțele primului caz se referă la situația lui Iurie Coțofan, locuitor al satului Corjova, raionul Dubăsari, al cărui mijloc de transport a fost sechestrat de 2 ori în perioada 16-19 decembrie 2006 de către reprezentanții administrației de facto din stânga Nistrului.

La data de 16 decembrie 2006, automobilul reclamantului înmatriculat la autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, a fost sechestrat pe motiv că acesta nu s-a oprit la așa-numitul post vamal local. Pentru a-și recupera automobilul, reclamantul a fost obligat să achite o amendă de 58 de dolari.

La data de 19 decembrie 2006, reclamantului i-a fost sechestrat iarăși automobilul pentru că acesta nu ar fi respectat pretinsele reglementări vamale locale. Suplimentar, acestuia i-a fost ridicat și permisul de conducere, care nu a mai fost reîntors.

CtEDO a hotărât că Federația Rusă este responsabilă de încălcarea în privința reclamantului a dreptului la proprietate și a articolului 13 CEDO – lipsa unui remediu efectiv. CtEDO a decis acordarea sumei de 44 EURO cu titlu de prejudiciu material, 3000 euroO prejudiciu moral și 2000 de euro pentru compensarea costurilor de asistență juridică.

Cauza Sobco și Ghent Republica Moldova și Rusia

Cel de-al doilea caz se referă la două persoane din regiunea transnistreană care în anul 2005 au fost concediate de la locul de muncă. Ei au inițiat în fața pretinselor instanțe de judecată din regiunea transnistreană proceduri de restabilire la locul de muncă. „Procedurile judiciare” s-au încheiat în februarie și iunie 2009 prin hotărârile definitive ale „Judecătoriei Supreme de la Tiraspol” prin care acțiunile reclamanților au fost respinse.

CtEDO a decis că pretinsele instanțe de judecată din regiunea transnistreană nu reprezintă un „tribunal stabilit de lege”, astfel Federația Rusă este responsabilă de încălcarea articolul 6 § 1 al Convenției. Rusia a fost obligată să achite fiecărui reclamant 3 000 euro cu titlu de prejudiciu moral și 2.400 euroO pentru compensarea costurilor de asistență juridică.

Cauza Canțer și Magaleas v. Republica Moldova și Rusia

Cel de-al treilea caz se referă la alte două persoane, care locuiau în localitățile Slobozia și Parcani din regiunea transnistreană. Reclamanții au fost arestați în anul 2005 de către „instanțele de judecată” din regiunea transnistreană, și au fost deținuți în arest până la condamnarea lor din anul 2009. La 4 august 2009, ambii reclamanți au fost condamnați de către „instanțele de judecată” din regiunea transnistreană la 14 ani privațiune de libertate.

Ca urmare a unei jurisprudențe unitare anterioare pe cauze transnistrene, CtEDO a constatat încălcarea de către Federația Rusă a drepturilor reclamanților garantat de articolul 6 § 1 CEDO – dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea a dispus că Rusia urmează să achite câte 6 000 de euro fiecărui reclamant pentru prejudiciul moral și 4 080 euro pentru compensarea costurilor de asistență juridică.

Reclamanții a fost reprezentați la CtEDO de către avocații Asociației Promo-LEX.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare