Cum poți beneficia de analogi de insulină și dispozitive medicale compensate din fondurile de asigurare medicală obligatorie

Persoanele care urmează tratament în condiţii de ambulatoriu beneficiază de analogi de insulină, dispozitive medicale pentru monitorizarea glicemiei, pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare, compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM).

Astfel, din luna iulie anul curent, pacienții cu diabet zaharat au acces gratuit în condiţii de ambulatoriu la șapte denumiri comune internaționale de analogi de insulină, și anume: insulinum aspartuminsulinum aspartum biphasicinsulinum degludecuminsulinum detemiruminsulinum glarginuminsulinum glulisinum și insulinum lispro.

Aceste preparate sunt eliberate în baza reţetei prescrise de medicul endocrinolog. Beneficiarii, atât persoanele asigurate, cât și cele neasigurate, pot ridica medicamentul din orice farmacie contractată de CNAM.

În acest an, în premieră, a fost aprobată lista de dispozitive medicale compensate din fondurile sus-menționate. Această listă include teste și lanțete pentru monitorizarea glicemiei, pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare. Dispozitivele medicale compensate pot fi ridicate din orice farmacie contractată de CNAM, la prezentarea rețetei prescrise de medicul de familie, la recomandarea medicilor specialiști de profil.

Conform estimărilor, în jur de 129 de mii de persoane cu diabet zaharat pot accesa teste și lanțete pentru monitorizarea glicemiei, iar alte peste două mii – pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare.

Pentru a diminua povara financiară asupra fondurilor AOAM, precum și cheltuielile de buzunar ale pacienților, prețurile pentru dispozitivele medicale și analogii de insulină au fost negociate în premieră de CNAM, în baza unui mecanism special, aprobat în anul curent prin hotărâre de Guvern. Acest mecanism permite CNAM să negocieze cu furnizorii un preț mai redus decât cel de pe piață.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.