Cum doi ruși au lansat din greșeală o rachetă în Crimeea. Incidentul, ținut în secret doi ani

PE SCURT

Militari ruşi din cadrul forţei aeriene navale a Flotei Rusiei din Marea Neagră au lansat, accidental, o rachetă ghidată de aviaţie de tipul X-29TD (aer-sol) pe aeroportul militar din Saki (Crimeea), au relatat sâmbătă agenţiile de presă Unian şi RIA Novosti, citate de Agerpres.

Racheta de 700 de kg şi cu o lungime de patru metri a demolat poarta şi o parte a peretelui hangarului, distrugând o altă rachetă din aceeaşi clasă. Din fericire, partea sa explozivă de 100 kg nu a funcţionat. Potrivit presei ruse, consecinţele dezastruoase au fost evitate doar pentru că racheta a fost activată direct în hangar.

PE LUNG

Incidentul s-a produs la 1 octombrie 2017 când doi tehnicieni verificau echipamentele sistemului Oka, dar Ministerul rus al Apărării a ascuns informaţiile despre acest caz. Media de la Moscova a aflat despre producerea acestuia abia acum când a fost pronunţat verdictul în cazul celor doi tehnicieni de un tribunal militar.

Prejudiciul provocat de lansarea accidentala a rachetei este estimat la 45 de milioane de ruble. Cei doi militari ruşi implicaţi direct în incident au rambursat deja câte 3.000 de ruble. Dar Ministerul rus al Apărării doreşte ca cei doi să compenseze în totalitate prejudiciul cauzat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.