„De aici a pornit ideea să lucrăm și cu primăriile, cu asistenții sociali și cu polițiștii. Echipa noastră să se deplaseze în teritoriu. Într-un cabinet cu asistentul social să oferim consiliere victimelor violenței domestice, iar în cabinetul polițiștilor să le oferim consiliere agresorilor familiali”, povestește Ina Grădinaru, acum vicedirectoarea Asociației Obștești „Artemida” și cea care „dirijează toate programele”.

Din cele 20 de cazuri monitorizate în 2009, doar trei au fost cu succes. „În celelalte 17 cazuri violența s-a repetat, dar asta nu ne-a descurajat. Noi ne-am adunat și am analizat rezultatele proiectului și am văzut că au fost foarte multe provocări”, spune Grădinaru.

Au învățat din propria experiență și au studiat practicile internaționale. Apoi au obținut instruire pentru echipă din partea unor specialiști din Austria. „Acolo se acordă asistență psiho-terapeutică în contextul reabilitării agresorilor familiali. Dar să adaptezi aceste servicii contextului țării noastre era prea dificil. Noi nu avem suficienți psihoterapeuți pregătiți în Republica Moldova, respectiv era foarte dificil de preluat aceste servicii”, adaugă Ina Grădinaru. Au continuat să caute și alte practici.

Până la pandemie, toți agresorii mergeau la Drochia, la Centru. Însă pandemia i-a mutat online. Schimbarea asta, însă, a făcut ca numărul participanților să crească, spune Andrei Odajiu, coordonatorul Centrului. Mulți dintre ei nu-și permiteau fizic, dar și financiar, să ajungă la Nord săptămânal.

Fiecare ședință durează de la 90 până la 120 de minute, de două ori pe săptămână, pe Viber. „E cea mai accesibilă platformă de comunicare pentru toți beneficiarii”, explică Odajiu. Spune că fiecare beneficiar chiar participă la ședință, pentru că li se cere opinia tuturor la fiecare etapă de lucru. Ședințele sunt dirijate de doi dintre specialiștii Centrului: jurist, psihopedagog sau asistent social.

Potrivit lui Odajiu, agresorii sunt din toate păturile sociale și au ocupații diferite. 97% din agresori sunt bărbați.

O provocare cu care s-a confruntat în aplicarea programului este lipsa specialiștilor pregătiți în domeniu. „Există foarte multe persoane cu inițiativă, dar nu au pregătire în domeniu”, explică specialistul. Mai ales în cadrul ședințelor individuale, pregătirea specialistului este crucială. „Pot fi descoperite traume din copilărie. Majoritatea beneficiarilor care sunt în program au suportat și ei violența în copilărie. În asemenea circumstanțe tu trebuie să știi să gestionezi starea omului.”

Alexandru crede că programul pentru agresori trebuie să fie completat cu terapia cognitiv-comportamentală. Totuși, asta ar fi complicat pentru condițiile Republicii Moldova. „Criza refugiaților ne-a arătat cât de importanți și necesari sunt psihoterapeuții buni și ei acum pur și simplu nu-s. Noi în Moldova avem câțiva care ar putea să facă terapie corectă, calitativă, dar sunt sigur că ei nu o să vrea să preia acest grup greu de lucru.”

O altă provocare în rezultatele obținute se referă la motivația fiecărui participant. „Responsabilitatea de bază și-o asumă persoana. Noi oferim toată informația prin diferite forme, avem și mentorat. Dar o persoană poate să frecventeze 14-15 ședințe, să asculte, dar să nu interacționeze. El a fost prezent la ședințe, dar nu a spus niciun cuvânt și specialistul nu poate să se expună despre impactul programului asupra beneficiarului, pentru că acesta a tăcut”, explică Alexandru Donos.

Programele pentru agresorii familiali sunt gratuite și pot fi frecventate și benevol, dar specialiștii spun că asta nu se întâmplă deocamdată.

Ca bărbații să vină benevol, experta în egalitate de gen Victoria Apostol, sugerează să fie făcute niște campanii de informare despre existența acestor servicii. „Dorința poate să fie cultivată. Putem să luăm exemplul concediului paternal pentru care s-au făcut campanii sociale și numărul de tați care și-au luat concediul paternal a crescut”, explică Victoria. Ea mai spune că aceste campanii pot fi însoțite și de niște stimulente, de exemplu bărbații să fie asistați în căutarea unui loc de muncă.