Cine dă cu ciocanul „roşu” în Alianţă?

De Victoria Ungureanu

Scriitorul şi fostul deputat PLDM, Traian Vasilcău, recent a publicat pe proriul blog, un material în care anunţă viitoarea sa activitate. Altceva e că autorul, la fel, îi „aminteşte” şi îi adresează lui Filat, întrebări destul de curajoase.

Pentru început, autorul vine cu nişte „laude” la adresa actualului prim-ministru : „Dle Filat, ştie toată opinia publică mondială că dvs sunteţi unicul prim-ministru de pe glob, ce activaţi neremunerat, donându-vă, din motive declarate de caritate, salariul lunar unor copii săraci. Şi dacă, Doamne Fereşte, din lipsa mijloacelor financiare, nu-mivoi putea vindeca fiul, pe cine va trebui să învinovăţesc atunci: pe amîndoi liberal-democraţi? Pe tuspatru, având în vedere şi sponsorii?”.

Traian Vasilcău, îl atenţionează pe Filat, amintindu-i că a “călca pe sufletele oamenilor e un păcat, ce se va întoarce mai devreme sau mai târziu, ca efectul bumerangului, spre cel de-l făptuieşte”.

“…trebuie să recunoaşteţi că v-aţi şi schimbat, aţi renunţat bunăoară la unele "orgolii" din revistele color , semn că suntem pe calea cea dreaptă: cea a susţinerii valorilor democratice, a liberei exprimări şi a dreptului la libertate al acestui pământ românesc, scopuri pe care mi le voi asuma şi-n noua mea postură de comentator la Gazeta Liberă ce va apare foarte curând, dar şi pe blogul ce-l voi păstra până la finele acestui an electoral foarte dramatic, pentru existenţa ca stat în genere a R. Moldova, dar şi-n postura de coordonator al Cenaclului Clopotarii, care în timpul apropiat va începe să redeştepte Moldova…”, scrie Vasilcău.

Având nu atât un conflict, cât o neînţelegere cu Vlad Filat, poetul îl întreabă: “Oare pedepsirea unui scriitor incomod prin asemenea pîrghii poate fi opera gândirii unui prim-ministru anticomunist, viitor preşedinte de ţară?”
La fel autorul, accentuiază că de fapt, a luptat împreună cu Filat pentru debarcarea comuniştilor din istoria prezentului, iar acum continuă să fie ceea ce a fost totdeauna: “un om liber, într-un stat liber şi democratic la Viitor”.

Ultimul paragrapf dă lovitura, Vasilcău, accentuând adevărul care îl mâhneşte nu doar pe el. Această lovitură fiind acolo unde îl doare mai tare pe Filat şi pe Alianţă. “Mila şi iertarea sunt armele celor puternici, sunt armele guvernărilor cu adevărat democratice. Răzbunarea e arma celor slabi, e arma balaurului roşu, care, iată, a reînviat şi contra căruia mai trebuie atât de mult de luptat, iar noi ne irosim forţele cu astfel de " scenarii artistice"?”

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.