Televiziunea si Puterea – iata un subiect care nu dispare din discutiile publice chiar si in tarile cu democratii autentice. Si nu intimplator, deoarece Televiziunea, Presa in general, insemneaza control asupra societatii din partea Puterii, iar controlul insemneaza manipulare care se face in numele unor interese politice in spatele carora rinjeste intotdeauna „tandra si dulcea fiara” numita Banul.
La Chisinau, subiectul „Televiziunea si Puterea” are insa specificul sau, ca tot ce e moldovenesc. La noi toate lucrurile au „un specific”, „un specific al nostru”, „moldovenesc”: ni-i „specifica” limba si istoria, ni-i „specific” statul si poporul, tot „specifice” sunt amurgurile de soare, divorturile, gainile plouate si curcile chioare. Dar sa revenim: toti “prezidentii” care s-au perindat la Chisinau de la ’90 incoace au tinut televiziunea sub controlul lor direct, conducind tara pe fagasul democratiei cu telecomanda intr-o mina si cu receptorul in alta… Si astazi, principalul canal national de televiziune („M-1”) continua sa ramina sub controlul Puterii, situatia fiind similara cu cea din Belarus, Rusia, Tadjikistan si din alte dictaturi postsovietice. Emisiunile de stiri de la principalul canal tv din Belarus se aseamana izbitor cu emisiunile de stiri de la „M-1”, de parca sunt „trase la xerox”, cu singura deosebire ca la televiziunea din Minsk apare, in fiecare seara, ca protagonist Lukasenko, iar la televiziunea „publica” de la Chisinau – Voronin.
La „M-1” lipsesc cu desavirsire adevaratele dezbateri publice. Nici un subiect actual si important nu este luat in discutie aici – coruptia in sistemul administrativ si in structurile de stat, calitatea proasta a guvernarii, lipsa de independenta a justitiei, strangularea presei democratice s.a.m.d. Asa-zisele „tocsouri” de la „M-1” sunt niste jalnice parodii la ceea ce inseamna o veritabila dezbatere publica. Seara de seara ni se propun „tocsouri” sforaitoare, kilometrice, realizate la un „nivel profesional” greu de imaginat, cu invitati bilbiiti si pe teme „arzatoare”, cum ar fi, de exemplu, cel de marti seara despre „alimentarea rationala a populatiei”… O ora intreaga, la o ora de maxima audienta, „M-1” „a dezbatut” „o problema arzatoare” – daca femeile de la tara se alimenteaza corect si daca „tin dieta”? „Moderatoarea” „tocsoului” a fost superba mai ales in clipele de maxima inspiratie creatoare, cind insista sa afle raspunsul la o alta intrebare fundamentala a istoriei noastre: „De ce, inainte, la tara se spunea „o femeie frumoasa si grasa” – este oare o femeie grasa o femeie sanatoasa”? Ca sa vezi, pe bietele femei care au mai ramas la tara le ineaca grasimea… Alte probleme aceste femei nu mai au, decit… silueta. Toata emisiunea („tocsoul”) cu public in galerii s-a invirtit in jurul acestui subiect, fiind un model de lipsa monumentala de bun-simt. Culmea lipsei de profesionalism a moderatoarei a fost atunci cind punea intrebari invitatilor, bilbiindu-se copios in formulari de genul: unde sunt mai multi bolnavi in tara noastra – la sate sau in urbe?.. (Bolnavi, evident, din cauza…”alimentatiei nerationale”, adica a alimentatiei… excesive.) Cinism, stupiditate totala! Mii de batrini de la sate si „din urbe”, beneficiind de „pensii marite”, sufera de inanitie, nu-si pot permite strictul necesar – noi am publicat o lista de bucate care si-o poate (nu si-o poate!) permite un batrin de la tara, alcatuita de un medic-pensionar de la Soroca – iar „M-1” este alarmata de silueta femeilor de la tara si de „alimentatia lor rationala”…
Acum sa revenim la „specificul moldovenesc” al televiziunii noastre. Aici am ajuns la o problema „delicata”, care-i vizeaza direct pe colegii nostri, telejurnalistii. Da, exista problema „bucatii de piine”, a locului de lucru care te hraneste, da, exista „comanda sociala”, venita din partea sefilor, dar de ce sa accepti sa faci o emisiune despre care tu insuti stii ca-i proasta si chiar „un pic” cinica, lipsita de elementarul bun-simt? Am zis ca problema e „delicata” pentru ca atunci si acolo unde o televiziune isi permite cu atita nonsalanta sa se faca de ris in fata telespectatorului, intotdeauna sunt doi vinovati: cei care comanda emisiunile si cei care accepta sa le realizeze. Iata de ce, raspunsul la intrebarea care se discuta la noi de ani de zile („Cind televiziunea noastra va deveni cu adevarat publica, servind societatea, dar nu Puterea?”) trebuie sa-l dea nu Consiliul Europei, nu Voronin-Lupu-Tarlev, ci jurnalistii de la televiziune. in toate tarile postcomuniste din estul Europei televiziunile au fost reformate de jurnalistii de la aceste televiziuni, nu de guvernanti.
Asadar, oricit de dictatoriala ar fi Puterea, libertatea presei, totusi, e in miinile jurnalistilor, nu ale Puterii. Iata de ce, mi se par nu numai amuzante, dar nesincere si ipocrite, lamentarile unora si acuzatiile altora la adresa regimului care „tine sub control” televiziunea, presa in general. Am o anumita experienta de munca in presa si am inteles un lucru: e independent un jurnalist care doreste sa fie independent, care lupta pentru libertatea sa de expresie in fiecare zi – lupta cu seful, cu patronul, cu regimul, dar, inainte de toate, cu sine, cu acel iepure fricos care sta ascuns in fiecare dintre noi si ne indeamna sa fim atenti, vigilenti si sa ne autocenzuram…
intr-un cuvint, libertatea e o „nenorocire” pentru care trebuie sa lupti… // Timpul
