Cetățenii uneia dintre cele mai bogate țări protestează. Ce îi nemulțumește

Zeci de mii de cetățeni ai Elveției au ieșit în stradă pentru a denunța schimbările climatice, transmite Agerpres. Circa 50.000 de persoane s-au mobilizat pe întreg teritoriul țării, dintre care 15.000 la Zurich şi între 8.000 şi 9.000 în capitala Berna.

La Geneva, au fost între 1.200 şi 1.500, mai puţin decât la precedentele mobilizări în favoarea apărării mediului. Mişcarea Grevă pentru climă, lansată de tânăra militantă suedeză Greta Thunberg, a avut un ecou important în Elveţia şi tinerii s-au mobilizat în repetate rânduri şi în număr mare pentru a urma apelul ei, în special pentru emisii nete de gaze de seră zero până în 2030 în Elveţia şi proclamând stare de urgenţă climatică.

„Salvaţi climatul, vă rugăm, este ultima dată când cerem asta politicos” sau „Utopişti în picioare” sunt mesajele manifestanților.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.