„Cel mai greu nu e să am grijă de mama, ci astfel de mișcări politice.”
Istoria unui asistent personal
Începând cu anul 2013 în Moldova există serviciul de „asistență personală”, prin care rudele apropiate au grijă de persoanele cu dizabilități. Asistenții personali sunt angajați în baza unui contract de muncă, pot lucra până la 40 de ore săptămânal și beneficiază de concediu, cel puțin pe hârtie.
În realitate nu există alți asistenți care să-i înlocuiască cât sunt în concediu, de multe ori lucrează și 24 de ore, iar în schimb primesc salariul minim pe economie.
Mai nou, viitorul asistenților personali din mun. Chișinău este în pericol. Autoritățile locale au anunțat că asistenții personali pensionați vor fi eliberați din funcție, iar celor rămași li se va scădea salariul cu 50%.
Mai nou, viitorul asistenților personali din mun. Chișinău este în pericol. Autoritățile locale au anunțat că asistenții personali pensionați vor fi eliberați din funcție, iar celor rămași li se va scădea salariul cu 50%.
În primăvara anului 2023, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat reforma sistemului de asistență socială RESTART. Aceasta prevede că serviciul social „asistență personală" se va face din bugetul de stat, cu excepția municipiului Chișinău și a unității teritoriale autonome Găgăuzia, care, potrivit ministrului Alexei Buzu, au capacitate fiscală și bugetară, care le permite să finanțeze acest domeniu, lucru pe care nu-l pot face localitățile cu o populație puternic îmbătrânită. Iar unitățile de asistenți personali angajați de consiliile raionale și de primăria mun. Bălți vor fi transferate în subordinea agențiilor teritoriale care urmează să fie create.
Reforma a nemulțumit profund administrația locală de la Chișinău, care a declarat că statul este obligat să achite și salariile asistenților personali din mun. Chișinău. De aceea, la sfârșitul anului trecut, cu câteva zile înainte de a intra în vigoare reforma, Comisia pentru Situații Excepționale a mun. Chișinău a decis să nu prelungească contractele de muncă cu asistenții personali în etate și să reducă cu 50% salariile celorlalți asistenți. După o serie de critici din partea comunității, Vladimir Bolocan, șeful adjunct al Direcție generale de asistență medicală și socială le-a propus asistenților personali care urmau să primească 2000 de lei în loc de 4000, să se angajeze și ca asistenți sociali, să aibă grijă nu doar de apropiatul lui cu dizabilitate severă, dar și de alte persoane care au nevoie de asistență socială, „ceea ce va crește salariul pentru persoana respectivă, dar și numărul de asistenți sociali care vor presta servicii sociale în mun. Chișinău”, a declarat șeful adjunct al Direcției.
Avocatul Poporului a cerut printr-un Aviz anularea deciziei din 29 decembrie 2023 a Comisiei pentru Situații Excepționale a mun. Chișinău, pentru că aceasta „afectează negativ activitatea vitală a oamenilor. Stoparea finanțării serviciului de asistență personală ar putea încălca drepturile fundamentale ale persoanelor cu dizabilități, inclusiv accesibilitatea, egalitatea în fața legii și dreptul de a trăi în comunitate. Iar aceasta este în contradicție cu obligațiile asumate prin ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități”.
La 31 ianuarie, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de premierul Dorin Recean, a anulat deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale a mun. Chișinău ce țin de finanțarea și gestionarea serviciilor de asistență personală. „Comisia a constatat că nu există niciun temei legal pentru comisia municipală de a lua astfel de decizii. În acest sens, Cancelaria de Stat urmează să sesizeze Procuratura Generală pentru a verifica acțiunile persoanelor responsabile pentru adoptarea deciziei respective”, se arată în comunicatul emis de Guvern.
Reforma a nemulțumit profund administrația locală de la Chișinău, care a declarat că statul este obligat să achite și salariile asistenților personali din mun. Chișinău. De aceea, la sfârșitul anului trecut, cu câteva zile înainte de a intra în vigoare reforma, Comisia pentru Situații Excepționale a mun. Chișinău a decis să nu prelungească contractele de muncă cu asistenții personali în etate și să reducă cu 50% salariile celorlalți asistenți. După o serie de critici din partea comunității, Vladimir Bolocan, șeful adjunct al Direcție generale de asistență medicală și socială le-a propus asistenților personali care urmau să primească 2000 de lei în loc de 4000, să se angajeze și ca asistenți sociali, să aibă grijă nu doar de apropiatul lui cu dizabilitate severă, dar și de alte persoane care au nevoie de asistență socială, „ceea ce va crește salariul pentru persoana respectivă, dar și numărul de asistenți sociali care vor presta servicii sociale în mun. Chișinău”, a declarat șeful adjunct al Direcției.
Avocatul Poporului a cerut printr-un Aviz anularea deciziei din 29 decembrie 2023 a Comisiei pentru Situații Excepționale a mun. Chișinău, pentru că aceasta „afectează negativ activitatea vitală a oamenilor. Stoparea finanțării serviciului de asistență personală ar putea încălca drepturile fundamentale ale persoanelor cu dizabilități, inclusiv accesibilitatea, egalitatea în fața legii și dreptul de a trăi în comunitate. Iar aceasta este în contradicție cu obligațiile asumate prin ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități”.
La 31 ianuarie, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de premierul Dorin Recean, a anulat deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale a mun. Chișinău ce țin de finanțarea și gestionarea serviciilor de asistență personală. „Comisia a constatat că nu există niciun temei legal pentru comisia municipală de a lua astfel de decizii. În acest sens, Cancelaria de Stat urmează să sesizeze Procuratura Generală pentru a verifica acțiunile persoanelor responsabile pentru adoptarea deciziei respective”, se arată în comunicatul emis de Guvern.
Asistenții personali protestează împotriva măsurii cu privire la reducerea salariilor sau concedierea lor. De aceea, ei au lansat și o petiție. Am stat de vorbă cu Victor, unul dintre semnatari și i-am aflat povestea, dar și cum arată viața lui de zi cu zi.
„Mama e la urgență”
Victor Spânu completează de dimineață fișa de raport lunară, trece pe la primărie să înregistreze petiția semnată de asistenți personali și locuitori ai Capitalei care sunt împotriva deciziei administrației municipale, după care își sună mama. Din telefon se aud câteva îngânări, litere împrăștiate care vor să formeze un cuvânt, iar Victor zâmbește larg:
- Da, da, n-am să uit să iau și borș acru, nu-ți face griji!
Victor Spânu este un tânăr energic, binevoitor și pasionat de discuri de vinil pe care le-a colecționat ani la rând. A plecat la studii în România. Apoi, printr-un program internațional care-ți oferă posibilitatea să lucrezi în timpul verii într-o țară a ajuns în Marea Britanie. Acolo a rămas mai mulți ani. „Am făcut de toate. Am lucrat și la construcții, și bucătar. Apoi m-am mutat în Bratislava. Acolo n-am reușit să fac mare treabă, că am fost nevoit să revin urgent acasă”, își începe istoria Victor.
- Da, da, n-am să uit să iau și borș acru, nu-ți face griji!
Victor Spânu este un tânăr energic, binevoitor și pasionat de discuri de vinil pe care le-a colecționat ani la rând. A plecat la studii în România. Apoi, printr-un program internațional care-ți oferă posibilitatea să lucrezi în timpul verii într-o țară a ajuns în Marea Britanie. Acolo a rămas mai mulți ani. „Am făcut de toate. Am lucrat și la construcții, și bucătar. Apoi m-am mutat în Bratislava. Acolo n-am reușit să fac mare treabă, că am fost nevoit să revin urgent acasă”, își începe istoria Victor.
Era anul 2014, în timpul sărbătorilor de iarnă. „Mama a venit pentru câteva zile la mine în orașul Bratislava, iar de acolo am mers împreună în Italia, la o prietenă. După acea mică vacanță am dus-o pe mama la aeroportul din Viena, de unde a pornit spre casă…”, povestește el. La miezul nopții l-a sunat fratele lui.
- Nu-ți fă griji… Mama e la urgență. A căzut în aeroportul din Chișinău. A avut un accident vascular cerebral hemoragic (AVC). Urmează să o opereze.
„Și cum să nu-ți faci griji când auzi astfel de cuvinte?”, se întreabă Victor. A urcat în primul avion. Zile la rând a auzit cum medicii îi dădeau mamei lui șanse minime de supraviețuire, apoi șanse minime că se va putea mișca, apoi șanse minime că va putea vorbi sau măcar gândi limpede. „Dar mama e o luptătoare și nu renunță atât de ușor”, adaugă el.
Atunci Valentina Ghidiu, mama lui Victor, avea 53 de ani. Era profesoară de clasele primare și niciodată nu s-a gândit că avea probleme cu tensiunea. Zilele de lucru erau atât de intense și solicitante, că de cele mai multe ori ignora migrenele insuportabile care durau zile la rând.
- Nu-ți fă griji… Mama e la urgență. A căzut în aeroportul din Chișinău. A avut un accident vascular cerebral hemoragic (AVC). Urmează să o opereze.
„Și cum să nu-ți faci griji când auzi astfel de cuvinte?”, se întreabă Victor. A urcat în primul avion. Zile la rând a auzit cum medicii îi dădeau mamei lui șanse minime de supraviețuire, apoi șanse minime că se va putea mișca, apoi șanse minime că va putea vorbi sau măcar gândi limpede. „Dar mama e o luptătoare și nu renunță atât de ușor”, adaugă el.
Atunci Valentina Ghidiu, mama lui Victor, avea 53 de ani. Era profesoară de clasele primare și niciodată nu s-a gândit că avea probleme cu tensiunea. Zilele de lucru erau atât de intense și solicitante, că de cele mai multe ori ignora migrenele insuportabile care durau zile la rând.
„Greul abia începe”
După cinci zile de comă, femeia a deschis ochii și a schițat o urmă de zâmbet când și-a văzut feciorii. Amintirile i-au rămas intacte, însă corpul parcă uitase complet cum să se pună în funcțiune.
„Greul abia începe”, i-au atenționat medicii. „Dar nu ai cum să renunți când omul la care ții atât de mult are nevoie de tine. Simțeam cum deodată toată viața mea a fost dată peste cap… că doar nimeni nu m-a învățat că va trebui să am grijă de părinți așa”, mărturisește Victor.
„Greul abia începe”, i-au atenționat medicii. „Dar nu ai cum să renunți când omul la care ții atât de mult are nevoie de tine. Simțeam cum deodată toată viața mea a fost dată peste cap… că doar nimeni nu m-a învățat că va trebui să am grijă de părinți așa”, mărturisește Victor.
Fără să-și vorbească cu subiect și predicat, cei doi frați și-au repartizat sarcinile. Victor a devenit asistentul personal al mamei, iar fratele mai mic contribuia financiar, pentru că deja avea un loc de muncă stabil și multe responsabilități de care nu se putea rupe. „În primii trei ani am mers pe la toate spitalele. Am făcut proceduri și exerciții de reabilitare, esențiale pentru recuperare”, explică tânărul.
Concediu doar pe foaie
Pe lângă grija pentru mama sa, Victor Spânu s-a confruntat cu birocrația prin care trebuia să treacă pentru a deveni asistent personal. „A trebuit să fac zeci de drumuri, să răspund la întrebări absurde: Câte televizoare ai acasă? Câte frigidere? Întrebările acestea veneau când simți că ești vai de capul tău și când nu știi cum ai să te descurci mai departe. Multe foi, tare, tare multe foi au fost… de completat, de scris și de demonstrat la tot felul de șefi de direcții că e o problemă serioasă. A trebuit să trec peste multe frustrări, să le înghit și să mă îngrozesc la gândul că prin aceleași proceduri trebuie să treacă și asistenții personali care îngrijesc de copii cu dizabilități severe și pe care nu-i pot lăsa singuri acasă…”.
Astfel, în urmă cu zece ani, Victor Spânu a devenit oficial asistentul personal al mamei sale. S-a ales cu un contract de muncă, cu un program de lucru de opt ore și un salariu de 2000 de lei, la acea perioadă. Concediul anual pe care este obligat să și-l ia este doar o formalitate semnată pe foaie. „Teoretic, în perioada de concediu ar trebui să fiu înlocuit de un alt asistent personal, însă nu se întâmplă treaba asta. Tu completezi că te duci în concediu, dar tot trebuie să continui să îngrijești de mama… Într-un an însă am plecat pentru câteva zile peste hotare și pe atunci s-au făcut câteva controale. Au aflat despre lipsa mea. M-au pus să plătesc o amendă care valora cât trei salarii de-ale mele”, își amintește bărbatul.
Ce servicii oferă un asistent personal:
- servicii de îngrijire personală – igienă personală, alimentație, îmbrăcare și dezbrăcare etc.
- mobilitate – deplasare în cadrul locuinței și în afara acesteia, ridicare și așezare, transfer, manipularea scaunului rulant etc.;
- sarcini menajere de bază – suport pentru prepararea hranei, curățenie, spălatul hainelor, procurarea alimentelor și produselor, achitarea facturilor etc.;
- participare la viața socială – suport pentru deplasare în exterior și comunicarea cu ceilalți, acces la serviciile comunitare, recreere, viața culturală și asociativă, educație și activitate de muncă;
- supraveghere și îndrumare – ajutor pentru a se orienta în timp și spațiu, a-și asigura propria securitate, a-și dirija comportamentul său în relațiile cu ceilalți.
- servicii de îngrijire personală – igienă personală, alimentație, îmbrăcare și dezbrăcare etc.
- mobilitate – deplasare în cadrul locuinței și în afara acesteia, ridicare și așezare, transfer, manipularea scaunului rulant etc.;
- sarcini menajere de bază – suport pentru prepararea hranei, curățenie, spălatul hainelor, procurarea alimentelor și produselor, achitarea facturilor etc.;
- participare la viața socială – suport pentru deplasare în exterior și comunicarea cu ceilalți, acces la serviciile comunitare, recreere, viața culturală și asociativă, educație și activitate de muncă;
- supraveghere și îndrumare – ajutor pentru a se orienta în timp și spațiu, a-și asigura propria securitate, a-și dirija comportamentul său în relațiile cu ceilalți.
„Nu pot…”
Valentina Ghidiu îl așteaptă pe Victor, stând pe marginea patului din camera mică și confortabilă a apartamentului pe care i l-au cumpărat și amenajat feciorii la Chișinău, ca să aibă acces la mai multe servicii și să nu mai locuiască într-un sat din suburbie. Apartamentul pe care-l închiriază Victor este la cinci minute distanță, ceea ce îi permite să vină la ea ori de câte ori are nevoie.
Victor pune pungile cu produse pe masă. Le scoate pe rând din torbă și desface fiecare pachet. Deschide fiecare sticlă, spală fructele și legumele și le taie pentru supă, ca mai apoi mama să le poată pune cu o singură mână la gătit. „Nu pot cu… ”, se vaietă femeia, privindu-și mâna dreaptă care atârnă imobilă. Ea recunoaște că își simte partea dreaptă a corpului amorțită, iar înțepăturile puternice și periodice îi reamintesc de membrele care cu greu o mai ascultă. Feciorul o ajută cu igiena personală, să meargă la medici când e nevoie, dar și organizează periodic seri de ieșire la vreun concert sau la apropiați, ca să o integreze cât de cât în lumea socială de care a fost ruptă.
Victor pune pungile cu produse pe masă. Le scoate pe rând din torbă și desface fiecare pachet. Deschide fiecare sticlă, spală fructele și legumele și le taie pentru supă, ca mai apoi mama să le poată pune cu o singură mână la gătit. „Nu pot cu… ”, se vaietă femeia, privindu-și mâna dreaptă care atârnă imobilă. Ea recunoaște că își simte partea dreaptă a corpului amorțită, iar înțepăturile puternice și periodice îi reamintesc de membrele care cu greu o mai ascultă. Feciorul o ajută cu igiena personală, să meargă la medici când e nevoie, dar și organizează periodic seri de ieșire la vreun concert sau la apropiați, ca să o integreze cât de cât în lumea socială de care a fost ruptă.
Femeia ia mâna dreaptă în stânga și încearcă cu insistență să-și îndepărteze degetele, ca să le încleșteze cu cele de la mâna stângă. Pe chip i se citește încordare și trăsăturile sunt electrocutate de durere, dar nu se oprește până nu reușește.
„Când pierzi cuvintele”
Valentina Ghidiu se trezește la ora 8:00, se spală pe dinți și pe față, face câteva exerciții, care să-i dezmorțească membrele și să-i permită să facă mai ușor fiecare pas. Apoi ia micul dejun. Îl sună pe Victor să-i spună ce să cumpere, după care se uită la fotografiile și bibelourile adunate în anii când era energică, plină de viață, și înconjurată de mulți copii. Ani când „acasă” însemna școala, iar cei patru pereți ai casei o vedeau doar când pica pe pat, ruptă de oboseală.
„Mama făcea naveta în fiecare zi din sat până în centrul Chișinăului și înapoi. Se trezea la 5 dimineață, urca în autobuzul plin și mergea la liceul «Gheorghe Asachi». Mama era eroina Dobrogei și a noastră, pentru că părea o sursă nesecată de energie și inspirație”, zâmbește Victor. „Pentru mama școala era tot. S-a dedicat acestei munci și de multe ori a uitat de ea”, adaugă el, în timp ce-i urmărește mișcările, să vadă dacă are nevoie de ceva.
„Mama făcea naveta în fiecare zi din sat până în centrul Chișinăului și înapoi. Se trezea la 5 dimineață, urca în autobuzul plin și mergea la liceul «Gheorghe Asachi». Mama era eroina Dobrogei și a noastră, pentru că părea o sursă nesecată de energie și inspirație”, zâmbește Victor. „Pentru mama școala era tot. S-a dedicat acestei munci și de multe ori a uitat de ea”, adaugă el, în timp ce-i urmărește mișcările, să vadă dacă are nevoie de ceva.
Tot el e cel care îi traduce ce vrea să spună. „Uneori putem să-i dăm zeci de variante de cuvinte pe care se tot chinuie să ni le spună, iar după câteva ore, când totuși am găsit cuvântul este o fericire generală și începem să râdem. Gata, ne-am înțeles. Am pus punct și putem merge mai departe. E greu să-ți pierzi într-o zi cuvintele, când ele au fost uneltele tale principale de lucru”, spune tânărul.
„Oraș. Chișinău. Școală. Clasa 1, 2, 3, 4… Nu pot”, rostește Valentina. Cuvintele parcă nu vor să prindă formă. Încearcă să ne spună că toată viața a fost profesoară de clasele primare, în orașul Chișinău. Iar în urmă cu zece ani a trebuit să ia totul de la capăt: să învețe să meargă, să miște mâna stângă, în timp ce dreapta stătea amorțită. Întinde în față câteva foi colorate cu creioanele. Se bucură ca un copil că a reușit să le umple formele cu culoare fără să treacă peste margine. „Cu stânga! Cu stânga!”, exclamă ea.
„Oraș. Chișinău. Școală. Clasa 1, 2, 3, 4… Nu pot”, rostește Valentina. Cuvintele parcă nu vor să prindă formă. Încearcă să ne spună că toată viața a fost profesoară de clasele primare, în orașul Chișinău. Iar în urmă cu zece ani a trebuit să ia totul de la capăt: să învețe să meargă, să miște mâna stângă, în timp ce dreapta stătea amorțită. Întinde în față câteva foi colorate cu creioanele. Se bucură ca un copil că a reușit să le umple formele cu culoare fără să treacă peste margine. „Cu stânga! Cu stânga!”, exclamă ea.
„A fi asistent personal nu e o alegere”
„Of, Doamne, Doamne, Doamne” este fraza pe care o folosește Valentina când este încântată, tristă, dezamăgită sau când se simte neputincioasă. Cu aceleași cuvinte se adresează și trecutului, care n-a pregătit-o pentru AVC la 53 de ani. „Și cu toate acestea, optimismul ei a ajutat-o să se ridice pe picioare și să se impună să fie independentă, dar totul cu multă muncă, depusă în fiecare zi, de-a lungul acestor ani”, spune Victor cu mândrie, răsfoind albumele cu promoțiile elevilor pe care i-a învățat mama sa.
Pe coperta unui album este scris de mână motto-ul clasei din promoția 2000-2004: „A fi împreună este un început. A rămâne împreună este un progres. A munci împreună este un succes”. Buza inferioară a femeii începe să tremure ușor. Începe să-i tremure și mâna dreaptă. Valentina își strânge brațul drept cu stângul.
„Dacă mama ar fi fost bine, probabil nu aveam să revin în Moldova sau nu aș fi rămas aici. Dar acum nu pot pleca. Nu am cum să o las așa…”, recunoaște Victor, privind-o cum depune efort să-și facă singură ceai, se plimbă prin apartamentul micuț trăgând după ea piciorul drept, ca picioarele să nu uite cum să pășească. „Cele mai dificile momente de când lucrez ca asistent personal nu este că am grijă de mama, ci astfel de mișcări politice, de genul cu reducerile de salarii. Uneori simți că acești 4000 de lei îți sunt serviți ca acte de caritate, donații din partea municipalității… A fi asistent personal nu este o alegere, ci nevoia de a ajuta persoana apropiată, atunci când știi că statul nu ar face asta în locul tău”, conchide Victor.
„Dacă mama ar fi fost bine, probabil nu aveam să revin în Moldova sau nu aș fi rămas aici. Dar acum nu pot pleca. Nu am cum să o las așa…”, recunoaște Victor, privind-o cum depune efort să-și facă singură ceai, se plimbă prin apartamentul micuț trăgând după ea piciorul drept, ca picioarele să nu uite cum să pășească. „Cele mai dificile momente de când lucrez ca asistent personal nu este că am grijă de mama, ci astfel de mișcări politice, de genul cu reducerile de salarii. Uneori simți că acești 4000 de lei îți sunt serviți ca acte de caritate, donații din partea municipalității… A fi asistent personal nu este o alegere, ci nevoia de a ajuta persoana apropiată, atunci când știi că statul nu ar face asta în locul tău”, conchide Victor.
În Republica Moldova activează circa 7.200 de asistenți personali, dintre care 5.000 au grijă de adulți cu dizabilități severe și 2.200 – de copii grav bolnavi. Alte 3.000 de persoane se află pe lista de așteptare, nefiind angajate din cauza lipsei banilor.
Text și fotografii de Tatiana Beghiu
Editare de Anastasia Condruc
Editare de Anastasia Condruc
