Ce zice Poliția despre reținerea celor trei autocare tricolore și intervenția asupra unioniștilor

Cele trei autocare ale participanților la Marșul Centenar au fost transportate la Inspectoratul de Poliție din Strășeni după ce oamenii legii au fost anunțați la numărul 112 că în ele s-ar afla substanțe interzis, a precizat Inspectoratul General de Poliție.

Potrivit instituției, la IP Straseni autobuzele vor fi examinate, iar participanților la Marș li s-a propus să se deplaseze acolo pentru a fi prezenți in timpul cercetărilor.

Totodată, Poliția Națională a precizat că fortele de ordine au intervenit astăzi în forță, în urma somațiilor către participanții la întrunire, pentru a debloca artera de transport ocupată de unioniști.

„Astăzi, ora 13:48, liderul Unirea ODIP, Vlad Biletchi, a solicitat ca participantii la eveniment să se deplaseze în marș spre bariera Sculeni, spre autocare. În acest context, organizatorii întrunirii nu au respectat prevederile art. 18 al Legii 26/2008 privind întrunirile, care prevede obligația desfășurării întrunirii doar în forma, în locul și în termen indicat în declarația prealabilă”, se arată în precizarea Poliției.

Oamenii legii mai spun că la sosire în punctul final, Bariera Sculeni, ora 15.06, participantii la întrunire au blocat intenționat artera de transport pe str. Calea Iesilor- stația terminus a troleibusului nr.1, „fapte pasibile răspunderii contravenționale sau penale în funcție de consecințele produse”. Poliția a declarat că prin aceste acțiuni s-au ignorat prevederile lit. c) art. 8 al Legii 26/2008 privind întrunirile.

Reamintim că mai mulţi lideri unionişti au fost agresaţi de forţele de ordine, în timp ce aceştia ajunseseră la periferia orașului pentru a cere explicaţii autorităţilor în legătură cu blocarea accesului celor trei autobuze în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Printre cei agresați au fost deputatul român Constantin Codreanu, liderul ODIP, Vlad Bilețchi și președintele BUN, Ion Leașceno.

Deputatul român Constantin Codreanu a solicitat intervenția Ministerului Afacerilor Externe de la București, declarând că asupra sa a fost aplicată violență. Unioniștii au fost îmbrânciți și târâți pe jos.

După ce a revenit în PMAN, deputatul român Constantin Codreanu a declarat:„Am fost efectiv târâiți pe sus de forțele de ordine, care nu aveau niciun semn de identificare, care nu au vrut să se legitimeze, iar la insistențele noastre de a vorbi cu superiorii acestora, au refuzat orice dialog. Le-am spus că sunt deputat în Parlamentul României și că este un abuz la adresa cetățenilor străini. Am cerut și cer și acum intervenția autorităților de la București. Solicit asistență consulară pentru mine și ceilalți colegi români. Am înțeles că și cei de la intrarea din Chișinău au fost abuzați de forțele de ordine. Din acest moment, orice ajutor financiar pentru RM trebuie sistat”.

Participanții la Marșul Centenar, care au mers timp de două luni pe jos pe o distanță de 1,3 mii de kilometri pentru a aduce la Chișinău Flacăra Unirii, aprinsă pe 1 iulie curent la Alba Iulia, au ajuns astăzi la Chișinău, unde desfășoară Marea Adunare Centenară.

Foto: Unirea-ODIP

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.