Partidul Comuniştilor este cea mai bogată formaţiune politică din RM. Cel puţin aşa reiese din raportul financiar al acestuia pentru anul 2009. PCRM a declarat venituri de 25 de milioane 122 mii de lei, plasându-se în fruntea partidelor care şi-au făcut publice datele. Topul este însă relativ, deoarece numai şase din cele 29 de partide înregistrate în RM au prezentat rapoarte financiare la Ministerul Justiţiei, deşi Legea privind partidele politice spune că aceste acte trebuie să fie depuse până la 31 martie 2010 şi în termen de zece zile să fie publicate pe site-ul ministerului.

Luni, 26 aprilie, deputaţii din primul Parlament urmează să se întrunească într-o şedinţă specială pentru a semna din nou textul Declaraţiei de Independenţă. Prilej de bilanţ, de numeroase şi necesare reflexii. Multe s-au schimbat în stânga Prutului, dar multe dintre dilemele de acum aproape 20 de ani au rămas aceleaşi. E mai mult decât o ironie faptul că, în acelaşi timp cu (re)semnarea Declaraţiei de Independenţă, cea mai fierbinte temă pe ordinea de zi este… prezenţa soldaţilor din RM la parada militară din 9 mai, organizată la Moscova! Dar să începem cu o reamintire.

Este un mare adevăr, TVR1, unicul post de televiziune cu acoperire naţională care nu putea fi controlat de comunişti. a fost eliminat premeditat, cu bună ştiinţă, special, la indicaţia Dictatorului comunist Vladimir Voronin. Marea bătaie de cap a lui Voronin s-a rezolvat însă cu două decizii ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) care a interzis nelegal si abuziv retransmiterea programelor TVR1 pe frecvenţa de stat numărul 2. SRTv era, la data deciziei CCA, la zi cu toate obligaţiile financiare, având în plus din partea CCA licenţa nr. 014557 valabilă în intervalul 2006-2011.