Împăcarea a avut loc întrun cadru aproape oficial şi în faţa a multor oameni. Evenimentul s-a produs joi, 6 mai, în Sala Bizantină a Cercului Militar Naţional al Armatei Române din Bucureşti. Este semnificativ că cei doi şi-au întins mâna şi s-au cuprins bărbăteşte la solemnitatea prilejuită de marcarea aniversării de 20 de ani de la primul Pod de Flori aruncat peste Prut. Împăcarea dintre cei doi mari rivali ideologici poate fi considerată drept un simplu efect de peste ani al acelui Pod de Flori, care a avut loc în ziua de 6 mai 1990, dacă nu ar avea o mult mai importantă şi mai profundă semnificaţie.

Mitingul de la complexul memorial Eternitatea a adunat cîteva mii de oameni, printre care veterani din ambele tabere beligerante şi oficialităţi ale statului. Preşedintele interimar al ţării, dar şi ceilalţi guvernanţi au menţionat în discursurile lor că anul acesta pentru prima dată veteranii armatei române sărbătoresc împreună cu cei care au luptat în armata sovietică ziua de 9 mai.

Discuţiile controversate privind participarea sau neparticiparea Republicii Moldova la parada de 9 mai de la Moscova au readus în atenţie un subiect sensibil: noi, basarabenii, ce fel de învingători am fost şi suntem, dacă victoria asupra fascismului ne-a adus jumătate de veac de ocupaţie sovietică, deznaţionalizare, deportări, foamete? Întrebarea i-a măcinat, decenii la rând, şi pe mulţi dintre veteranii noştri, care însă n-au îndrăznit s-o rostească decât în gând sau în şoaptă… Vorbim de foştii ostaşi ai Armatei Române sau cei care au apucat să lupte în ambele tabere, cum s-a întâmplat cu Vasile Danu din satul Logăneşti, raionul Hânceşti.

Premierul Vlad Filat nu exclude că Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), al cărui lider este, ar putea colabora, în viitor, cu Partidul Comuniştilor. Totuşi, acest lucru poate avea loc cu o singură condiţie. „Cu actuala conducere a PCRM nu vom colabora niciodată. Dacă PCRM va fi un partid de stânga normal, atunci s-ar putea profila o colaborare”, a declarat Filat pentru ziarul Kommersant.

Despre sărbătorirea zilei de 1 mai la Chişinău de către PCRM s-a scris în diverse feluri. Unii au exultat evenimentul, exagerând numărul celor prezenţi, alţii au criticat discursurile liderilor din piaţă, acuzându-le de demagogie; o serie de comentatori s-au plâns de nostalgia sovietică a populaţiei, încă prezentă, alţii s-au arătat iritaţi de excesul de atenţie mediatică acordată evenimentului.