64 de deputaţi din cei 101 au fost daţi în judecată de Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici pentru că au refuzat să răspundă la întrebarea dacă au colaborat sau nu cu fostele servicii secrete comuniste şi cu cele actuale. Astăzi, la Curtea de Apel încep primele procese împotriva aleşilor poporului care au ignorat demersul asociaţiei. Acţiunea ANTIM este un test pentru clasa politică şi societatea noastră: cât de pregătiţi suntem pentru a deschide arhivele fostului regim totalitar.

Moartea Preşedintelui Poloniei Lech Kaczynski, împreună cu cea a vârfurilor politico-militare ale ţării sale, în catastrofa de la Smolensk, produsă pe 10 aprilie, a readus în discuţiile publice deja cunoscutul masacru de la Katyn. Despre Katyn s-a vorbit în aceste săptămâni mai mult decât despre cei care se aflau în avionul prăbuşit la Smolensk. Preşedintele Kaczynski a murit pentru că a vrut să dea comemorării masacrului importanţa pe care considera el că o merită evenimentul.