Careu mai puțin solemn: Milițienii transnistreni continuă să intimideze elevii și profesorii școlilor cu predare în grafia latină

Tradiţionalul sunet de clopoțel a răsunat astăzi în toate şcolile din Republica Moldova. Noul an de studii însă a început cu festivităţi mai puțin solemne în cele opt școli cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană., unde reprezentanții miliției transnistrene continuă să intimideze elevii și profesorii din aceste școli.

Asociația Promo-LEX a anunțat că la gimnaziul din satul Roghi au fost prezenți aproximativ 20 de reprezentanți ai miliției transnistrene, majoritatea îmbrăcați în civil. Cineva s-a apropiat de directoare și a preîntâmpinat-o să nu difuzeze la boxe imnul de stat și să nu arboreze drapelul.

La gimnaziul din Corjova au fost observați 15 milițieni, aceștia „ supravegheau” din drum evenimentul.

La Liceul din Râbnița au fost reprezentanți ai structurilor locale din așa-zisa rmn.

„Încălcarea dreptului la educație pentru elevii celor opt școli cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană a devenit o normă după ani de abuz din partea administrației din stânga Nistrului”, a declarat Promo-LEX.

Astfel, experții au precizat că situația școlilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană rămâne una critică. Rusia a fost condamnată de către CEDO pentru violarea dreptului la educație în regiunea transnistreană, La 19 octombrie, 2012  Prin Hotărârea CEDO a recunoscut violarea Articolului 2 Protocol 1 – Dreptul le Educaţie în raport cu Federaţia Rusă.

Reclamanții au fost cetățeni ai R. Moldova și locuitori ai regiunii transnistrene, parte a teritoriului suveran al Republicii Moldova, ce se află sub controlul de facto al unui regim separatist, susţinut de Federaţia Rusă. Cauzele au fost expediate în 2004 și respectiv 2006 de către părinți, profesori și elevi din localitățile Râbnița, Tighina (Bender) și Grigoriopol din regiunea transnistreană a Republicii Moldova și au vizat încălcări ale drepturilor acestora la educaţie, la viaţa privată, precum şi ale dreptului la nediscriminare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare