Camioane radiate din circulație din Lituania, oprite din drumul spre R.Moldova

Polițiștii de frontieră români efectuează cercetări cu privire la doi cetățeni moldoveni, angajați ai unei firme de transport din Republica Moldova, care au fost identificați la controlul de frontieră la volanul unor camioane radiate din circulație.

Cazul a avut loc pe 1 octombrie, în jurul orei 21.30, când în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, cetățenii moldoveni Victor C. și Ivan O., în vârstă de 53, respectiv 43 de ani, ambii angajați la aceeași firmă de transport din Republica Moldova, conducând fiecare câte un autocamion cu numere de înmatriculare lituaniene.

La controlul de frontieră, în urma unor verificări suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat că ambele autocamioane sunt radiate din circulație de autoritățile lituaniene din luna iulie a acestui an.

Cu privire la cele constatate, bărbații au declarat că au calitatea de angajați ai unei firme din Moldova și nu știau că autocamioanele sunt radiate din circulație.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.