Până la Călărăşeuca, Ocniţa, sunt peste 200 de km. Aici e una din cele mai frumoase mănăstiri basarabene – „Adormirea Maicii Domnului”. Străjuită de stânci şi bătrânul Nistru, ea îşi începe istoria de prin 1648. Atunci a şi fost ridicată o biserică de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Acum 230 de ani, boierul Marco Donici de la Movilău o reconstruieşte, folosind piatră. Mai târziu, la 1853, generalul Nicolae Cerchez, susţinut de principesa Elena Cantacuzino, construieşte din lemn biserica „Sfântul Ierarh Mitrofan de Voronej”. La 1911, în locul acesteia e zidită una de piatră, mult mai mare. De la deschidere şi până în 1916 aici s-au nevoit călugării, iar mai apoi au venit măicuţele de la o mănăstire din oraşul polonez Virovo.
În vara lui 1961, autorităţile decid închiderea mănăstirii. Astfel, aici este deschis un spital pentru copiii cu handicap psihic. Biserica de iarnă este transformată în club, iar cea de vară – în depozit. Abia peste 30 de ani, în 1991, mănăstirea revine la misiunea de odinioară.
Unii vin pentru că sunt impresionaţi de arhitectura mănăstirii, alţii – pentru a se închina şi ruga la părticele de moaşte, icoanele făcătoare de minuni sau izvoare cu apă tămăduitoare.
De altfel, multele izvoare au apărut, în mod miraculos, cu mulţi ani în urmă, pe când mănăstirea era de călugări. În timpul unei Slujbe pascale s-a arătat un înger care avea şapte lumânări. Prima a fost pusă în faţa bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, astfel a ţâşnit primul izvor. Acum aici este şi un paraclis unde, după tipicul bisericesc, se sfinţeşte agheasma. Alte trei izvoare sunt în vârful dealului şi trei în pădure, pe malul râuleţului. Ultimele, se ştie din vechime, că apa lor are putere tămăduitoare.
Cei care ajung la Mănăstire pot admira priveliştile Rezervaţiei peisagistice „Călărăşeuca”, aflată în preajma sfântului locaş. Aici sunt o mulţime de peşteri şi grote în care trăiesc lilieci şi vulturi. Totodată, cresc mai multe specii de plante rare.
