Bucuria-n scârbă trece

Rezultatele primului exit-poll de ieri, îl plasa pe primul pe Partidul Democrat din Moldova. Alinţa avea o speranţă ca va exista după alegeri, că împreună vor învinge comunismul din Republica Moldova. Însă comunismul nu se lasă de noi şi conform ultimelor rezultate exit-poll, nici noi majoritatea alegătorilor care şi-au dat votul pentru comunişti, nu vrem să scăpăm de comunism. Imediat după ce au fost închise secţiile de votare, preşedintele PDLM, Vlad Filat, a făcut declaraţii pentru presă, crezând că aceleaşi rezultate vor fi şi astăzi, însă nu a fost să fie.

Moldova nu se leapădă de comunism, pentru că cei 8 ani de guvernare nu înseamnă atât de puţin pentru acest popor.

Filat deja declara că trebuie să ne ataşam cu multă seriozitate faţă de această victorie. Acestă victorie, i-a pus doar la încercare pe cei din Alianţă. În cadrul unei emisiuni tv, Mihai Ghimpu declara că Filat s-a poziţionat pe primul loc, doar datorită funcţiei pe care a deţinut-o timp de un an, funcţia de Prim-ministru. Deci rezultatele primului exit-poll le-a dăruit democraţilor o coroană, de fapt invizibilă.

Când inimile democraţilor se zbăteau de bucuria unei victorii, comuniştii stăteau de pândă sau de fapt, îşi aşteptau adevăratele rezultate, ştiau eu că totul va fi bine…

A trecut bucuria-n scârbă, pentru ai noştri democraţi. A trecut scârba-n bucurie pentru comuniştii tachinaţi.

Verifica ultimele date referitor la Alegerile parlamentare din Republica Moldova din 28 noiembrie 2010: Rezultate exit-poll si Rezultate preliminare si finale.

Daca ai sa ne comunici cum s-a petrecut procesul votarii la sectia ta de votare, sau ai observat incalcari, trimite un email la [email protected].

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.