M-au atras întotdeauna localităţile basarabene cu sfintele locaşuri vechi păstrate. Când le priveam, înţelegeam că oamenii au pătruns în esenţa spuselor Apostolului Pavel care a numit biserica – stâlpul şi temelia adevărului. De data aceasta vă îndemn să ajungeţi şi dvs. la Borosenii-Noi, Râşcani. Localitatea se află la 178 de kilometri de Chişinău şi opt de centru raional.
Bătrânii satului spun că până la actuala biserica, la Boroseni a mai fost un sfânt locaş din lemn, cam pe locul unde se află clădirea vechii şcoli. Destinul acestei biserici a fost similar cu al poporului nostru. Potrivit oamenilor satului, de Paşti, pe când în sfântul locaş era plin de enoriaşi, un grup de călăreţi turci, au înconjurat biserica şi i-au dat foc, păzind ca nu cumva cineva să scape de flăcări. Astfel, mulţi ani la rând, cei de la Boroseni aveau o frică inexplicabilă de a mai construi o altă Casă a Domnului.
Cam prin 1775, potrivit unor surse, sau cu 20 de ani mai târziu, menţionează altele, boierul Caceaun, neavând moştenitori, a dorit să lase o amintire frumoasă, prin construcţia unei biserici din piatră, cu hramul „Sfântul Nicolae”.
Peste aproape 140 de ani, sfântul locaş este reconstruit şi este schimbat hramul în „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Primii slujitori au fost călugări misionari de pe la diferite mănăstiri din spaţiul românesc.
În 1961, satrapii comunişti hotărăsc închiderea bisericii, apoi transformarea ei într-un depozit de păstrarea a tuturor odoarelor sfinte luate cu japca de la bisericile din raionul Râşcani. Bătrânii satului spun că o parte din lucruri au mucezit, iar altele au fost furate. Tot ei, afirmă că pe seama icoanelor s-au îmbogăţit şi mulţi aşa-zişi colecţionari, printre aceştia funcţionari de pe la Chişinău sau feciorii de-ai lor.
Însă, oamenii din sat au reuşit să păstreze biserică, unii au şi salvat icoane de la distrugere. Erau în aşteptarea unei minuni divine, credeau cu tărie că se vor auzi din nou clopotele şi vor putea merge la biserică să se roage. Astfel, în anul 1990, sute de creştini de la Borosenii-Noi au început să cânte cu lacrimi în ochi „Aliluia, Slavă Ţie, Dumnezeule!”
Dacă ajungeţi în această localitate puteţi face popas şi pe malul râuleţului Camenca, apă, care acum mai mult de trei secole jumătate era hotarul dintre două sate – Borosenii-Noi şi Borosenii-Vechi, iar în anul 1663 acestea s-au contopit. Astfel, istoricii menţionează anul atestării satului Borosenii-Noi – 1663.
