Bombă la Moscova! Ministrul Economiei Alexei Uliukaev, prins cu o mită de 2 milioane de dolari

Comitetul de Anchetă al Rusiei a anunţat că l-a reţinut pe ministrul Economiei Alexei Uliukaev, pentru luare de mită. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi încasat 2 milioane de dolari pentru o evaluare pozitivă, ce i-ar permite companiei Rosneft să achiziţioneze pachetul de control al Başneft. De notat că anchetatorii nu au pretenţii faţă de compania Rosneft.

Potrivit presei ruse, oficialul a fost reţinut astăzi-noapte, chiar în momentul în care i se transmitea cele două milioane de dolari. Operaţiunea a fost efectuată de către serviciile secrete şi anchetatorii Comitetului de Anchetă.

Potrivit acuzațiilor, ministrul ar fi primit mită pentru o evaluare “pozitivă” în urma căreia compania petrolieră cu capital majoritar de stat Rosneft a achiziționat cu aproximativ cinci miliarde de dolari, în luna octombrie, 50% din acțiunile Bashneft din Republica Bașkiria, parte a Federației Ruse.

“Uliukaev era monitorizat de FSB (serviciile federale de securitate) de circa un an”, scrie presa din Rusia, comparând arestul ministrului ca, impact politic şi social, cu asasinarea lui Boris Nemtsov.

“Dacă Uliukaev era acuzat că a accidentat o bătrână, când se afla la volanul Mercedesului, era mult mai credibil”, susţine economistul Aleksandr Şohin, preşedintele Uniunii antreprenorilor din Rusia.

Acesta susţine că preţul plătit de Rosneft pentru Başneft a fost unul de piaţă şi respectiv a pretinde mită pare incredibil.

Alexei Uliukaev este ministru al Economiei din anul 2013. Este considerat un liberal în guvernul rus şi anterior a făcut parte din echipa reformatorilor condusă de fostul premier rus Egor Gaidar. Este pentru prima dată când un ministru de acest rang este reţinut în Rusia. Comitetul pentru Investigații este subordonat direct președintelui Vladimir Putin.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.