Băsescu spune că unele partide pro-europene moldoveneștin fac jocul Moscovei

Eventuale alegeri parlamentare anticipate le-ar conveni doar politicienilor pro-ruși Renato Usatîi și Igor Dodon și nu este clar de ce lideri care se declară pro-europeni precum Andrei Năstase și Maia Sandu promovează această idee, a declarat fostul președinte al României Traian Băsescu în cadrul unei transmisiuni video pentru portalul Unimedia.

El a declarat că liderii mișcărilor protestatare ar trebui să știe să se oprească la timp și să nu se lase duși de val, pentru că în caz contrar sunt folosiți în interesele altcuiva. “Lui Dodon și lui Usatîi le convine să rămână în stradă pentru că nu au acum o forță politică care să-i contracandideze în cazul unor anticipate. Celor care se declară pro-europeni ar trebui să le dea de gândit că au ajuns în același glas și simțire cu pro-rușii”, a declarat Traian Băsescu.

El s-a arătat convins că în cazul în care guvernul Filip își dă demisia și au loc anticipate, forțele pro-ruse vor învinge. “E destul să demisioneze Filip, să se facă anticipate și asta aduce la putere partidele pro-rurse și “se rezolva problema” pentru o perioadă îndelungată de timp”, a afirmat fostul președinte al României.

Deși în Republica Moldova există anumite semne de întrebare în privința legitimității actualului guvern, acesta este preferabil instabilității, a menționat Traian Băsescu. “Peste Prut e greu să înțeleagă de ce mai sunt proteste în stradă după ce un guvern a fost instalat. de obicei oricărui guvern i se dau 100 de zile să arate ce poate”, a spus acesta.

Totodată, în opinia fostului președinte al României, sub flamura luptei cu oligarhia, la Chișinău, de fapt, se pregătește venirea partidelor pro-ruse la putere. “Li se pare că luptă numai cu Plahotniuc. Dar se maschează crearea de instabilitate care este foarte prielnică pro-rușilor”, a mai declarat Traian Băsescu.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.