„Cine intră în contradicţie cu principiile dreptului internaţional are o problemă, fie chiar şi de nervozitate”. De această părere este ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, iar reacţia vine după ce vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a spus că Moscova nu are de gând să întrebe România în privinţa deschiderii unui consulat rus la Tiraspol.

Serviciul Vamal intenţionează să instaleze camere video în toate cele 13 posturi vamale interne de control, pentru perimetrul regiunii transnistrene. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alina Şargu, a declarat pentru Info-Prim Neo că proiectul face parte din Strategia de dezvoltare a Serviciului Vamal şi îşi propune să combată corupţia şi traficul ilicit de mărfuri.

Cu certitudine, oamenii de la Corjeuţi, Briceni, se pot mândri că sunt mari crescători de cartofi. Dar, există şi lucruri care le pătează imaginea. Stânca Ţiglău, monument protejat de stat, este în continuare supusă distrugerilor conştiente. Azi, ca şi acum câțiva ani, la Stânca Țiglău tabloul este unul destul de sinistru – o perlă devastată cu nemiluita ziua în amiaza mare. Perlă a patrimoniului natural, monumentul de seamă al Corjeuților, este în continuare victima nepăsări administraţiei şi târnăcoapelor profitorilor de piatră milenară.

Dumnezeu mi-a îndreptat de mai multe ori paşii la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Frumoasa, Călăraşi. De fiecare dată o priveam cu admiraţie, dar şi cu tristeţe. Lăcaşul din vârful dealului are o istorie trunchiată, sfâşietoare chiar, o istorie amară gustată de mai toate bisericile şi mănăstirile basarabene în anii de tristă faimă. Toţi oamenii află din spusele măicuţelor doar partea frumoasă a lucrurilor. Ele vorbesc despre măreţia lăcaşului şi se sfiesc să-i judece pe cei care l-au devastat.

Situaţia haioasă la întrevederea dintre reprezentantul preşedintelui rus pentru regiunea trasnsnistreană, vicepremierul Dmitri Rogozin şi liderul separatist Evgheni Şevciuk. La întrevederea de la Tiraspol, Şevciuk, din „greşeală ori nu”, a ocupat locul lui Rogozin înanite de a susţine un briefing de presă comun. Acesta a venit la tribuna în spatele căreia era aşezat flagul Federaţiei Ruse.