Preşedintele ucrainean,Viktor Ianukovici, a marcat vineri prima aniversare a mandatului său, răspunzând în direct, la televiziune, unor întrebări adresate de cetăţeni după modelul premierului rus Vladimir Putin, relatează France Presse şi postul de televiziune ucrainean Inter tv. Preşedinţia de la Kiev, care iniţial intenţionase să organizeze o mare conferinţă de presă a lui Viktor Ianukovici cu această ocazie, a optat în cele din urmă pentru un dialog direct cu poporul, care a durat circa patru ore, în loc de cele trei preconizate.