Ianukovici la un an de la preluarea manadatului de preşedinte

Preşedintele ucrainean,Viktor Ianukovici, a marcat vineri prima aniversare a mandatului său, răspunzând în direct, la televiziune, unor întrebări adresate de cetăţeni după modelul premierului rus Vladimir Putin, relatează France Presse şi postul de televiziune ucrainean Inter tv.

Preşedinţia de la Kiev, care iniţial intenţionase să organizeze o mare conferinţă de presă a lui Viktor Ianukovici cu această ocazie, a optat în cele din urmă pentru ‘un dialog direct cu poporul’, care a durat circa patru ore, în loc de cele trei preconizate.

Zeci de ucraineni selecţionaţi pentru a-i adresa întrebări preşedintelui din diferite localităţi din ţară au evitat în general să-l critice pe şeful statului şi chiar i-au adresat laude.

Un fost coleg al lui Ianukovici i-a urat ‘răbdare şi forţă’ pentru a duce la bun sfârşit reformele începute, în timp ce un locuitor din Crimeea (sud) i-a mulţumit pentru deschiderea de noi linii de troleibuze.

Şeful statului ucrainean s-a declarat surprins de tonul întrebărilor spre sfârşitul dialogului său în direct cu populaţia, constatând că au fost mai multe remarci pozitive decât aprecieri critice. ‘Poate că aţi primit această indicaţie sau poate că vă este milă de mine’, a remarcat, fără reproş, Ianukovici, adăugând că înţelege că reformele iniţiate de guvernarea sa sunt nepopulare, dar că ucrainenii ar trebui să mai suporte situaţia grea încă un an, când se aşteaptă că lucrurile vor intra pe un făgaş normal. ‘Mai trebuie să înduraţi încă un an pentru a începe să trăiţi bine’, a promis Viktor Ianukovici, a cărui teleconferinţă a fost transmisă de toate cele şase canale ale televiziunii publice de la Kiev.

Totuşi, câteva întrebări delicate i-au fost adresate de jurnaliştii prezenţi în studio, inclusiv cu privire la persecuţiile împotriva opoziţiei şi la regresul libertăţilor democratice, criticate de Occident.

Ianukovici a răspuns că puterea trebuie ‘să reacţioneze’ la ‘defectele’ menţionate de occidentali, asigurând că acţiunile în justiţie contra opoziţiei nu au substrat ‘politic’.

Răspunzând unor întrebări de natură socială – referitoare la pensii sau la alocaţiile pentru părinţii tineri – Ianukovici a promis, aşa cum procedează în astfel de ocazii şi premierul rus Vladimir Putin, să ‘restabilească ordinea şi să-i pedepsească pe cei vinovaţi’.

De altfel, tot după exemplul premierului rus, care şi-a încercat talentul muzical la o serată de caritate, preşedintele ucrainean a interpretat în acest prim dialog cu populaţia un cântec în vogă în perioada sovietică ‘Liubimâi gorod mojet spati spokoino’ (‘Oraşul meu iubit poate să doarmă în linişte’).

Vladimir Putin susţine anual astfel de teleconferinţe în direct cu populaţia încă din perioada în care a fost preşedinte al Federaţiei Ruse (2000-2008) şi nu a renunţat la această tradiţie nici de când a preluat în 2008 funcţia de premier.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.