Au încercat să treacă lacul Ghidighici înotând în apa rece de 6 grade

Vineri dimineața, 15 martie, salvatorii au scos două persoane din lacul Ghidighici. Cei doi au vrut să treacă lacul Ghidighici înotând.

Chiar dacă au fost avertizați de către salvatori despre riscuri, aceștia au intrat în apă, au înotat până la mijlocul lacului și în urma șocului hipotermic s-au scufundat.

Specialiștii au reușit în cel mai scurt timp să scoată persoanele. După ce salvatorii au acordat primul ajutor medical sinistraților, aceștea au fost transportați la Institutul de medicină urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale.

IGSU amintește că scăldatul în perioada rece a anului, dar și în locuri neamenajate este strict interzis. Temperatura potrivită a apei pentru scăldat este de 26-27 grade Celsius ceea ce este caaracteristic numai pentru perioada estivală a anului.

În această perioadă temperatura apei oscilează între 5-6 grade Celsius.

Scăldatul și înotul pentru oameni nepregătiți poate fi fatal din cauza hipotermiei în primile minute de aflare în apă rece. Potrivit salvatorilor, se recomandă ca persoana scoasă din apă rece trebuie să fie adăpostită într-o încăpere caldă. În caz de hipotermie, omului i se schimbă hainele și se acoperă cu o plapuma, după ce se administrează băuturile calde. În situații de risc cetățenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.