Au furat un seif de o sută de kilograme, din primărie: l-au cărat cu o căruţă!

Un seif, cu o greutate de aproximativ o sută de kilograme, a fost furat dintr-o primărie de persoane necunoscute. În seif se aflau 15.392 lei, din care peste jumătate reprezentau indemnizaţii pentru persoanele cu handicap.

Cazul a avut loc în weekend, în localitatea Popricani din județul Iași, scrie presa din România.

Cel mai probabil, hoţii au comis jaful în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, când în instituţie nu se afla nicio persoană.

Hoţii au forţat uşa de acces în primărie, apoi au pătruns în încăpere, de unde au sustras seiful care cântăreşte o sută de kilograme.

Iniţial, cei care au comis furtul au întrerupt curentul electric în instituţie, apoi au luat seiful şi l-au urcat într-o căruţă.

Ziarul de Iaşi scrie că anchetatorii suspectează că fapta a fost comisă de trei persoane, la faţa locului fiind identificate mai multe amprente.

Se pare că au fost trei indivizi: unul a stat afară “de pază”, unul a fost în interior lângă casierie, iar altul “a acționat”, adică a spart ușile cu ranga. Apoi toți trei au cărat seiful afară.

[youtube id=”oEbu5twdbBQ” start=”0″]

Foto/Video: Ziarul de Iaşi

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.