Armata Naţională, pregătită să acţioneze în zonele afectate de ninsori

Armata Naţională este pregătită să intervină cu militari şi unităţi de tehnică specială pentru lichidarea consecinţelor ninsorilor abundente.

Potrivit comandantului Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Cutie, armata este gata să intervină în sprijinul autorităţilor publice locale cu peste 500 de militari şi unităţi de tehnică cu capacitate de trecere sporită pentru intervenţii în condiţii de zăpadă abundentă.

Totodată, în unităţile din garnizoanele militare din sudul, centrul şi nordul ţării, au fost create echipe mobile, care pot fi implicate la necesitate la deblocarea şi deszăpezirea localităţilor şi drumurilor naţionale.

Centrul Operaţional de Comandă al Armatei Naţionale menţine legătura permanentă cu Centrul Operațional de Dirijare în Situații Excepționale al IGSU în vederea coordonării eventualelor lucrări de deszăpezire.

La ședința de astăzi a celulei de criză privind ninsorile abundente s-a menționat că șase localități din sudul țării au rămas parțial fără energie electrică. Este vorba despre localități din Cimișlia, Cahul și Criuleni.

Peste 200 de elevi din trei raioane din centrul țării nu au putut ajunge azi dimineaţă la şcoală.

Nu sunt drumuri blocate în totalitate, dar există restricții pentru vehiculele de mare tonaj.

Potrivit Poliţiei în ultimele ore au fost înregistrate 105 accidente rutiere în întreaga ţară, dintre care 5 cu consecinţe mai grave, însă fără decese.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.