Noi, cei de la Moldova.org, am vrut să aflăm care este starea caselor de cultură din Republica Moldova. De aceea, pentru început, am trimis solicitări de informație la 40 de primării din întreaga țară. Informația care ne interesa era: câți bani s-au alocat în ultimii șase ani pentru reparațiile caselor de cultură și cât s-a cheltuit pentru rechizite, mobilier sau instrumente muzicale.

Deși cele mai multe instituții culturale sunt în raionul Ungheni, raportul dintre numărul de instituții culturale și numărul populației nu este cel mai mare în comparație cu alte raioane.

Pentru comparație, în raionul Rezina, raportul dintre numărul de instituții de cultură la numărul populației este de 1/1416. Iar diferența cea mai mare se atestă în raionul Basarabeasca, unde la 3835 de persoane le revine o singură instituție culturală.

Casa de Cultură Pașcani, Hîncești

Dacă unii au investit peste un milion de lei în reparația acoperișului, schimbarea ferestrelor și a ușilor, instalarea aparatelor de aer condiționat, a unui sistem de supraveghere video și semnalizare, alții au scris clar că în ultimii șase ani au fost alocați 0 lei.

De exemplu, Casa de Cultură Bujor, Hîncești, a cumpărat costume naționale în valoare de peste 17 mii de lei de la renumitul salon și atelier „Casa Cristea”. Primăria Bozieni, Hîncești, a procurat aparate de fitness, tobogane, cinci aparate de aer condiționat și au făcut reparații de peste 800 de mii de lei. Primăria Cîrpești din raionul Cantemir a plătit 400 de mii de lei doar pentru fațada casei de cultură.

Unele autorități publice locale au investit și în gazificarea clădirii, în reparația scenei, la procurarea meselor de tenis, scaune, draperii, instrumente muzicale, microfoane, boxe și altele.

Însă, de cealaltă parte, există primării care, în ultimii șase ani, nu au dat nici zece mii de lei sau chiar nimic. Primăria Antonești, Cantemir, a alocat o singură dată 5 mii de lei pentru reparații cosmetice și atât. La Cernoleuca, Dondușeni, ultima dată s-a făcut reparație în 2006. Primăria Obileni, Hîncești, a investit zero lei în reparații.

Căminul Cultural Bulhac, Ungheni

Totuși, din cele 40 de primării, au fost 10 care nu s-au grăbit să ne răspundă la solicitări. Nu ne-au răspuns nici după cele 15 zile lucrătoare clar stabilite de Legea cu privire la accesul la informație. Nu ne-au răspuns nici după 30 de zile. Nu ne-au răspuns nici măcar după 90 de zile, timp în care i-am contactat în repetate rânduri, solicitându-le un răspuns.

Astfel, la trei luni distanță de la trimiterea oficială a solicitărilor, am vizitat câteva dintre ele, să vedem care este situația caselor de cultură din aceste localități. Iar acolo unde nu am primit răspunsuri nici la fața locului, am scris plângere la poliție, întrucât nu au răspuns la solicitarea de informație.

Jurnalista Tatiana Beghiu scrie plângerea la poliție împotriva primarului satului Pelinia, Drochia

Într-o zi răcoroasă de octombrie am pornit spre nordul țării, în satul Horodiște, Dondușeni. Cei de la primărie ne-au spus de nenumărate ori la telefon că ne expediază un răspuns, însă nu au făcut-o. Am ajuns la 9:00 în fața Casei de Cultură Horodiște. Pe dinafară, edificiul pare a fi într-o stare bună, având și un pavaj recent pus în față. Totuși, printre geamurile prăfuite și vechi se poate vedea sala principală transformată într-un depozit pentru saltele de trântă și pentru o masă de tenis sprijinită de un perete jerpelit. Ușa principală e închisă cu două lacăte, iar deasupra ei stă agățat orarul de lucru. Am venit prea devreme, Casa de Cultură se deschide la ora 10:00.

În timp ce facem un cerc în jurul clădirii, pe lângă noi trece Eva Pumnea, directoarea Casei de Cultură deja de 16 ani. Acum este în concediu și merge să strângă porumbul.

După ce ne face un mic tur prin clădire, ne explică că nu am primit răspuns din cauza contabilei, care e angajată de vreo 3-4 luni și e pe jumătate de normă. „Nu are timp, sărmana”, ne spune directoarea, ridicând din umeri și mai tare când o întrebăm despre banii care sunt alocați pentru funcționarea și dezvoltarea Casei de Cultură. „Nu știu nimic, primarul vine cu tot”, adaugă femeia, deși fiecare administrator este obligat să prezinte procese verbale pentru orice cheltuială. Eva Pumnea, însă, răspunde simplu - „nu știu”. Mai mult, la sfârșit de an, directorii mai scriu și câte un raport de activitate despre toate evenimentele organizate în instituție. Raportul Evei Pumnea din 2020 este asemănător cu cel scris în 2018.

Textul din raportul din 2018, mai exact primele trei alineate despre evenimentele avute loc, coincide cu textul din raportul din 2020.

Prima imagine este din Raportul din 2018, următoarele 2 - din 2020.

La primărie, contabila repetă că e de 3, apoi de 4 luni în funcție și nici măcar nu știe unde să caute informația solicitată de redacție. „Ea e consilieră și este prezentă la fiecare ședință a consiliului local”, spune contabila despre directoarea Casei de Cultură Horodiște. Între timp, încearcă să caute în prezența noastră sumele cheltuite pentru reparație. Totuși, aceasta renunță zicând că „nu este în competența mea”. Așa că, în lipsa unui răspuns, ne-am îndreptat spre poliție să scriem o plângere.

A fost nevoie de 27 de zile de la plângere ca primăria să revină cu informația despre companiile care au efectuat reparațiile. Într-un final, am aflat că în ultimii șase ani au fost alocați puțin peste 1500 de lei pentru „materiale de uz gospodăresc”.

Plângere că nu au răspuns în 15 zile lucrătoare, așa cum prevede Legea cu privire la accesul la informații, au primit și primăriile Sudarca din Dondușeni, Ișcălău și Ilenuța din Fălești, Pelinia, Șalvirii Vechi din Drochia și Sărățica Nouă din Leova. Trei dintre ele nici până astăzi nu au expediat un răspuns.

Casa de Cultură Horodiște, Dondușeni

Eva Pumnea, pe lângă funcția de directoare a Casei de Cultură Horodiște (angajată în 2005) mai este și consilieră în consiliul local Horodiște în al cincilea mandat (alegerile generale locale din: 2019; 2015; 2011; 2007; 2003). Conform art. 7 din Legea privind statutul alesului local, „mandatul consilierului este incompatibil cu calitatea de șef, șef-adjunct (inclusiv interimatul acestor funcții) în structurile subordonate autorităților publice locale (instituții publice, servicii, întreprinderi municipale)”.

Maria Dastic, purtătoarea de cuvânt a Autorității Naționale de Integritate

„Doar noi primim banii de la stat, din primărie. Dar noi ne subordonăm secției de cultură [a raionului Dondușeni]. La mine se termină contractul și o să plec din cultură. O să rămân consilieră”, a declarat Eva Pumnea. „Mandatul de consilier este mandat de la popor. Și dacă m-a ales poporul, satul, eu de asta și am continuat. Socoteam că nu greșesc cu nimic, nu încurc, nu încalc legea”, spune directoarea Casei de Cultură Horodiște, recunoscând că nu a luat cunoștință cu Legea cu privire la alesul local.

La Baroncea, Drochia, Inspecția Financiară a stabilit că în ultimii șase ani, unii angajați ai Casei de Cultură au primit nelegitim premii de peste 25 de mii de lei. Iar un angajat a primit peste 10 mii de lei, fiind în concediu din cont propriu.

Mai mult, banii destinați pentru salariile angajaților colectivului artistic au fost utilizați pentru premiile funcționarilor publici din Primăria Baroncea.

În satul Pelinia din același raion, unii angajați au primit neîntemeiat peste șapte mii de lei în timp ce au fost înregistrați la trecerea frontierei de stat, dar fiind „prezenți la serviciu”.

Casa de Cultură Baroncea, Drochia

În comuna Țiganca, Cantemir, din care face parte și satul Ghioltosu, existau două instituții de cultură și două biblioteci. Dar în 2019, primăria a decis să facă reformă și a comasat cele patru instituții într-un centru de cultură. „Ca să faci evenimente, ai nevoie de niște consumabile pe care să le poți folosi și la o casă de cultură și la a doua. Până la asta, era clubul de la Ghioltosu, care avea amplificatorul lui și alte aparataje vechi, iar Casa de Cultură de la Țiganca - aparte. Ei nu-și puteau permite să cumpere niște aparataj calitativ... Și, până la urmă, oricum la evenimente angajam străini și le plăteam. Acum, având în vedere aceste patru bugete care nu erau atât de mari, dar totuși le-am comasat”, spune primarul comunei, Petru Gandrabur.

După comasarea instituțiilor, primăria a economisit 41% din cheltuielile pentru salarii.

În procesul de gestionare a banilor și dezvoltare a caselor de cultură din localitățile Republicii Moldova, a intervenit și pandemia. Dacă pentru unii a fost o scuză suplimentară să nu facă ceva, alții au folosit-o ca pe o oportunitate de a repara capital clădirea, de a revedea modelul de funcționare și de a-l ajusta nevoilor celor care îi pășesc pragul.

Centrul de Cultură și Agrement Sărata Veche, Fălești

În timpul documentării și vizitării caselor de cultură am întâlnit directori care încearcă să rămână pe linia de plutire. În fiecare an, mai acoperă câte o fisură din tavan și organizează seri de dans pentru cei câțiva oameni care au mai rămas în sat. Am pășit în case de cultură care s-au transformat într-un depozit uitat, pentru că nimeni nu vrea să încerce să facă ceva fără ajutor din exterior. Dar am descoperit și case de cultură în care viața forfotește, în pofida sălilor mult prea reci, a geamurilor sparte, a tavanelor care vor să cadă, iar mucegaiul devine un decor indispensabil. Totuși, acolo vrei să râzi, să încingi o horă și să-ți amintești de tradițiile care sunt parte a culturii fiecărei localități.

Autori: Georgeta Carasiucenco, Tatiana Beghiu
Video și montaj: Ernest Todiev