Dacă ar putea, Angela Vartic ar vorbi fără întrerupere despre cele două fiice și nepoții cu fotografiile cărora și-a încărcat memoria telefonului. „Sunt o bunică veritabilă”, râde ea, trecând cu degetul arătător peste ecranul telefonului. Fotografiile derulează în viteză. În una zâmbește cu nepoțica. În alta își strânge la piept nepotul sau râde în fața camerei, în timp ce se gândește la copiii ei. „Sunt fericită și acum mă simt atât de bine”, spune ea, mai mult pentru a-și justifica zâmbetul larg, care nu se mai potolește.

Dar așa nu s-a simțit mereu. Cândva a suferit, s-a simțit singură, a pierdut, a căzut, s-a ridicat, a reușit și a iubit.

Angela era o tânără energică, zâmbitoare și prietenoasă. Studia contabilitatea și era anul I la facultate. La ziua de naștere a verișorului său și-a luat rochia preferată. A aranjat cadoul în geantă și a mers la petrecere. Acolo l-a cunoscut pe Victor, un băiat chipeș, carismatic și deschis. În doar câteva minute cei doi au găsit limbaj comun. Studia medicina și „se vedea” unul dintre cei mai buni medici din raion. S-au îndrăgostit. Toți care-i vedeau erau uimiți cât de bine se potriveau.

După un an de întâlniri, plimbări și film, în '86, s-au căsătorit. La nuntă oamenii aveau în pahare suc de mere. Era perioada când Mikhail Gorbaciov, liderul de atunci, a introdus o prohibiție parțială a consumului de alcool. În orice clipă putea veni cineva să verifice ce beau oaspeții la petrecere.

Dar Angela era fericită. Nici nu observa cum oaspeții, dar și soțul ieșeau mult prea des afară, pentru a se „încălzi” la butoiul cu vin din autobuzul galben parcat lângă cafeneaua din centrul orașului Ungheni.

„Era trezvaia svadiba (nuntă fără alcool, trad), dar seara erau cam toți beți, poate chiar mai beți decât dacă ar avea ulciorul de vin direct pe masă”, povestește femeia râzând.

Peste un an a absolvit facultatea, iar a doua zi după luarea diplomei a născut prima fiică. Soțul mai avea să studieze. Trăiau în casa părinților, într-o cameră mică, dar fericirea nu se împiedica în metrii pătrați. Peste patru ani s-a născut și a doua fiică, iar Victor se angajase la un spital din Capitală. Turele au început să se lungească. Lipsea tot mai mult de acasă. Petrecea mult cu prietenii. Venea beat.

„Peste un timp am aflat că era atât de binevoitor, că avea trecere la fete”, spune Angela. Tot de la cunoscuți a aflat că soțul a fost concediat după ce a ajuns beat la lucru și se angajase în altă parte, fără să-i spună. „Nu era bine acolo”, i-a motivat el cu indiferență.

Scandalurile veneau tot mai des în casă. Pauzele dintre cuvinte i se păreau prea lungi, privirile prea acuzatoare, liniștea prea îndelungată… „A început să ridice mâna, să mă numească urât față de copii. Copiii creșteau, iar toate greutățile erau pe spatele meu. El primea atunci câte 150 de ruble și îmi dădea 50 pentru gospodărie și tot de ce aveau nevoie copiii, cu 50 își plătea datoriile de la bar și alți 50 își lăsa pentru băutură și țigări”, își amintește Angela. S-a gândit să plece, dar unde?

În 1994, Victor se întoarce de la lucru mai devreme, entuziasmat. Îi propune să divorțeze „fictiv”, să primească mai repede un apartament de la lucru. „În câteva luni eram în apartamentul nostru nou”, povestește Angela. Afla tot mai multe lucruri urâte despre persoana care îi era alături.

Într-o zi, Angela a decis să meargă pentru câteva luni peste hotare. Voia să adune bani pentru un apartament mai mare și doar al ei. „Nu riscam să împart cu el nimic”, spune ea. A cumpărat un apartament cu trei camere, mai aproape de liceul fiicelor, dar și de spitalul la care lucra Victor. „Ca să aflu la scurt timp că a fost fugărit și de acolo, din cauza beției, dar tot nu mi-a spus nimic”, povestește ea.

În 1997 au divorțat cu adevărat, având deja toate actele pregătite și semnate de Victor încă în 1994. „Era norocul meu, pentru că el deja nu voia să audă de niciun divorț… Voia să aibă în spate o familie după care să se ascundă. Să arate că la el totul e bine, are soție, are copii. Să meargă în sat cu nasul pe sus, că e mare gospodar, iar acasă, când se închidea ușa, devenea un balaur. Un balaur din poveste, de acela cu trei capete care era gata la orice mișcare, silabă pe care o rosteam să înceapă scandaluri, țipete, nevoi, ridicări de mâini. Eram lovită și fugărită. De câte ori am fugit de acasă cu copiii… Fugeam kilometri, în frig, până la casa părinților mei… Acum, povestesc și parcă am impresia că nici nu mi s-a întâmplat. Dar atunci era tare dureros”, spune Angela.

Despărțirea a fost anevoioasă. Victor nu voia să plece. Promitea că se va schimba și va deveni mai bun. Se plângea că nu-și vede viața fără Angela și copii. „Astfel, parcă nici nu am o zi exactă când am divorțat”, povestește ea și se lasă pe gânduri. Amintindu-și de seara când a decis să încheie acest capitol care „s-a întins” 17 ani.

Într-o zi a venit mai beat decât de obicei. S-a enervat și s-a repezit la fiice. În Angela obișnuia să dea, dar niciodată în copii. „Deodată m-am transformat într-o tigroaică. Eram gata să-l omor. Atunci am zis: ajunge! I-am aruncat hainele peste geam. Am schimbat lacătul și atunci am simțit ce înseamnă cu adevărat fericirea. Nici nu știam că poate fi astfel”, povestește femeia.

Pentru prima dată a mers cu fiicele la mare, munte. Sărbătorile nu se mai încheiau cu strigăte și uși trântite. „După lucru, găteam cu fetele plăcinte. Puneam muzica mai tare și țopăiam prin casă toate trei, alături de cățelușa pe care am adoptat-o. Era o perioadă extrem de frumoasă”, zâmbește Angela, amintindu-și de acele seri.

Câțiva ani, nici nu voia să se gândească la alți bărbați. Devenise un gând tabu, pe care-l fugărea prin toate cotloanele minții. Nu avea timp de sentimente. Simțea că a pierdut prea mult timp pentru construirea fericirii cu un bărbat. Era deja timpul ei și al copiilor. Îi aminteau că este singură doar privirile oamenilor, când mergea la vreo nuntă, la care fiecare venea cu partenerul său. „Îmi place să dansez, să cânt, să chiui, dar nu-mi prea permitea statutul acela de femeie singură să ies și să sar ca o capră și lumea să se întrebe, «ce-i cu dânsa?!» Și atunci mă simțeam extrem de tristă, dar găseam vreun motiv și ieșeam afară… Dar a trecut totul. A trecut…”, spune Angela.

Timpul le-a aranjat pe toate. Peste câțiva ani, Angela s-a recăsătorit. Bărbatul pe care l-a întâlnit era văduv și avea și el doi copii. „N-am avut nicio frică. Eram puternică și nimic nu mai putea să mă doboare. Nu mai aveam ce pierde. Dar al doilea soț este liniștit, calculat și grijuliu. Deja de 13 ani suntem împreună. Am cu cine să ies la plimbare, la film sau la teatru. Am cu cine să-mi întâlnesc bătrânețea liniștită”, râde încântată femeia.

Ea recunoaște că și-a permis să viseze iarăși la o familie cu Nicolae, după ce a văzut cât de multă grijă le-a oferit copiilor săi, după moartea soției. „Asta m-a făcut să-l văd cu alți ochi. Era acel tată pe care-l voiam pentru copiii mei. Un tată protector, în care copiii să aibă încredere… Și nu am dat greș”, spune ea.

Angela își ia parcă un mic răgaz. Este o liniște care-i aranjează gândurile. După care, mai mult pentru ea, face un rezumat al vieții sale: „Divorțul este un proces greu, dar dacă ai o relație toxică, nu ai pentru ce să rabzi, nu ai pentru ce să înduri. Când vrei să-ți construiești o familie, îți iei un partener în care ai toată încrederea și îi oferi toată dragostea ta, iar el trebuie să-ți răspundă cu aceeași monedă. Dar dacă nu e așa, atunci nu e timp de pierdut. Viața e frumoasă și merită trăită frumos, fără balauri”, conchide Angela. După care, deschide albumul de fotografii din telefon. Se oprește la imaginea în care Nicolae o strânge tare în brațe. „Se pupă și la vârsta asta lumea”, râde ea cu poftă și în obraji îi înfloresc doi bujori.

Text de Tatiana Beghiu
Editat de Anastasia Condruc
Fotografii din arhiva personală a Angelei Vartic