Am fost în partea veche a Chișinăului
ca să îți fac o excursie pe internet
Am fost în partea veche a Chișinăului ca să îți fac o excursie pe internet
Te invit într-o călătorie virtuală prin „vatra Chișinăului”. Hai să ne întâlnim la ora 18:00, după muncă, la intersecția străzilor Albișoara și Pușkin, lângă piatra de temelie a Chișinăului.
Piatra de temelie a fost reînnoită în 2011 de fostul edil al Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Ceea ce o face deosebită de piatra instalată în anii `80 este textul scris în limba română. „Aici a început Chișinăul, lângă Biserica Măzărache și lângă cetatea dacică de acum două mii de ani. Sperăm că această piatră de temelie să fie remarcată de locuitorii capitalei și să cunoască istoria Chișinăului”, a declarat atunci Chirtoacă.
Piatra arată, mai degrabă, ca o placă funerară, decât ca un monument. Florile din jurul ei accentuează această impresie. Alte informații, pe lângă „locul de temelie a Chișinăului” nu găsești acolo. Oamenii trec pe alături, dacă sunt foarte plictisiți, citesc ce scrie și merg mai departe. „E locul unde au fost primele clădiri din Chișinău?”, se întreabă oamenii care trec pe alături și văd monumentul.

Totuși, istoria locului e mult mai interesantă. Chișinăul a fost atestat pentru prima dată pe 17 iulie 1436, „lângă Bâc, situată... pe valea ce cade în dreptul Cheșenăului lui Acbaș, în care se semnalează o danie întărită de domnitorii Ilie și Ștefan logofătului Oancea”. [1]
A doua mențiune documentară despre Chișinău datează din 1466 când o seliște de la Chișinău, la Fântâna Albișoarei, a fost cumpărată cu 120 de arginți tătărăști de către un boier Vlaicu. Istoricii presupun că Chișinăul de atunci număra cinci-zece gospodării țărănești, cu oameni care se ocupau cu agricultura, măcinau grâul la moara din zonă. În următorii o sută de ani, moșia a fost stăpânită de urmașii lui Vlaicu Pârcălab.

Peste o sută de ani, în 1576, o strănepoată de-a lui Vlaicu Pârcălab vinde satul Chișinău deja cu 500 de galbeni tătărești, datorită faptului că acesta s-a dezvoltat, avea mai multe mori pe Bâc și costa mai scump.

Peste o jumătate de secol, Chișinăul devine moșie mănăstirească până în secolul 19. În această perioadă populația crește și pe lângă țărani, aici se stabilesc meșteșugari, negustori, iar satul devine un mic târg, un centru comercial micuț. Treptat, devine un important centru comercial în care comerțul se consolidează. Apar cârciumile și dughenele, crește și se diversifică asortimentul mărfurilor negustorilor locali. Totuși, nu a fost mereu liniște la Chișinău. Din cauza războaielor ruso-turcești din secolele 18 și 19, Chișinăul a fost devastat de mai multe ori.
Vedere de pe str. Pușkin, intersecție cu str. Albișoara
Piatra de temelie se află în locul unde au fost atestate primele așezări umane ale orașului și unde în 1887 era un izvor bogat de apă. I se zicea „Izvorul mare” și a alimentat Chișinăul timp de 100 de ani. Pe o colină din preajmă este situată Biserica Măzărache, unul dintre cele mai vechi edificii ale orașului.

Strada Albișoara, una dintre arterele principale ale Chișinăului, leagă câteva sectoare și este populară printre șoferi. Pe partea stângă a străzii cresc blocurile etajate, mai noi sau sovietice. Pe partea dreaptă, pe malul râului Bâc, funcționează câteva piețe auto, benzinării, vulcanizări sau spălătorii auto. Strada a fost reparată recent cu peste șase milioane de euro și a devenit încă mai solicitată.

Strada era frecvent accesată și în trecut. Se spune despre ea că era un drum de țară care trecerea prin târgul Chișinăului, făcând legătura cu alte drumuri și șleahuri (n. red: drumuri de țară naturale, neamenajate, bătătorite de căruțe). Prima denumire a străzii era „Набережная” (din rus. pe faleză) sau str. Cheiului. În 1989 primește numele de „Albișoara”. Numele ar proveni de la toponimicul istoric menționat în prima atestare documentară a Chișinăului și anume „Fântâna lui Acbaș (Albaș)”. [1]
Biserica Măzărache este astăzi un monument de arhitectură de însemnătate națională. Este una dintre cele mai vechi lăcașe de cult din țară și din Chișinău. Anul edificării este incert, însă există surse care indică anul 1752. Ctitor i-a fost pârcălabul Chișinăului Vasile Măzărachi.
Este amplasată pe un promontoriu (colină) de pe malul râului Bâc, construită deasupra Fântânii Mari, cunoscută drept Fontalul orașului. [2]
Biserica Măzărache și cișmeaua / anul 1880. Sursa foto: Bessarabica
Peste stradă se observă malul verde și râul Bâc. Plantele crescute pe mijlocul râului se leagănă la fiecare șuvoi de apă. O sticlă de la bere plutește încet și se mișcă odată cu apa spre râul Nistru. În general, nu este gunoi și malurile sunt curate.

Un panou amplasat pe mal ne informează că avem „un sector cu risc sporit de inundații”. „Leagănul Chișinăului” este situat aproximativ între străzile care se numesc astăzi Mihai Viteazul și Ismail, în regiunea râului Bâc, iar străzile de mai sus au căpătat o reputație proastă, de-a lungul istoriei. Revin la acest subiect mai jos.
Râul Bâc, 1880. Sursa foto: Bessarabica
Ne continuăm drumul pe strada Romană. În trecut, aceasta purta denumirea „Азиатская” (din rus.: asiatică). În general, străzile din Chișinău au primit denumiri noi la câteva zeci de ani distanță de la anexarea teritoriului dintre Prut și Nistru de către Imperiul Rus. În rezultat, Chișinăul a prosperat din punct de vedere arhitectural. Târgul s-a extins și a apărut un cartier nou cu străzi drepte și clădiri moderne, al cărui aspect era supus rigorilor din Planul general de construcție al orașului, aprobat de Nicolae I în 1834. Anume în acest plan au fost fixate denumirile străzilor. Până atunci, majoritatea nu aveau un nume fix. Pentru a se orienta în zonă, locuitorii indicau numele proprietarilor caselor situate pe acele străzi. [4]
După anexarea, conform clauzelor Tratatului de pace de la București din 1812, a teritoriului dintre Prut și Nistru la Imperiul Rus, târgul Chișinău în care locuiau aproximativ șapte mii de locuitori este ales în calitate de centru administrativ al Basarabiei. În 1828 Chișinăul ajunge până la 18 mii de oameni.
Hainele puse la uscat dau culoare clădirilor de cinci etaje cu fațade sure. Și copacii ascund din imaginea seacă a clădirilor, însă soarele de după ora 18:00 te invită să faci plimbări lungi prin zonă și să-ți imaginezi cum trăiau oamenii. Foarte rar se văd clădiri mici, cu un etaj sau două, așa cum erau 100-200 de ani în urmă.
În general, Chișinăul și-a schimbat mult aspectul general în anii 50-70 ai secolului 19, când arhitectul orașului, Alexandr Bernardazzi a proiectat unele străzi și cartiere, a participat la construirea apeductului din Chișinău.

Totuși, despre Chișinăul de la sfârșitul sec. 19 se spune că era un oraș mare, dar „nu foarte frumos”. În cartea „Rusia pitorească: Patria noastră în sens istoric, tribal, economic și cotidian” (n.red: „Живописная Россия: Отечество наше в его земельном, историческом, племенном, экономическом и бытовом значении”), se spunea despre Chișinăul de atunci că malurile Bâcului erau „joase și mlăștinoase”, că avea trei-patru străzi ce aminteau de Europa, în timp ce restul orașului de Asia. „Partea de oraș, care se afla mai aproape de râu, avea un caracter pur asiatic - străzi foarte înguste, strâmbe, neasfaltate și atât de încurcate, încât o persoană care cunoștea puțin zona nu ieșea curând din labirint. Casele erau în mare parte mici, cu un singur etaj, cu ferestre mici.” [3]
Vederi din partea veche a orașului Chișinău. Printre blocurile înalte sunt tot mai puține clădiri mici cu unul sau două etaje
Casele din secolul 19 erau din lampaci. Fiecare stradă era mărginită din ambele părți de case și fără trotuare pietonale și se afla la dispoziția pietonilor și căruțelor cu cai care se mișcau haotic. Toamna, pe străzi se forma noroi impracticabil, umed, „amestecat cu moloz. Locuitorii caselor adăugau cenușă de la sobe, iar pietonii și vehiculele trase de cai au transformat-o într-o mizerie groasă!”.

În zonele joase ale străzilor, care nu aveau scurgeri pluviale, se formau bălți, adesea destul de adânci. „Au devenit zone de reproducere pentru țânțari și s-au uscat doar în timpul căldurii verii. Iarna, urâțenia peisajului era temporar ascunsă sub o acoperire de zăpadă. Iar odată cu apariția dezghețului, un șuvoi de apă topită a umplut străzile, au reapărut noroiul și bălțile”, a scris Isaac Bubis, autorul unei cărți despre Bernardazzi.

Străzile erau atât de înnămolite și de murdare, încât au denumit, una dintre străzile din partea de jos a orașului în „Murdară”, din cauza băltoacelor urât mirositoare, care aproape niciodată nu se uscau.

Ne uităm pe harta veche a orașului. Perpendiculară cu strada, pe atunci Asiată, astăzi Romană, și paralelă cu strada (Botezatovskaia) Andrei Botezatu, este strada Greaznaia (Murdară).
Dacă suprapunem harta din 1880 cu cea de astăzi, vedem că s-a păstrat doar o parte din ea. De fapt, e un fel de cale de acces la o clădire cu mai multe etaje. Presupusa locație a străzii murdare pe harta de astăzi:
Pe partea stângă este un bloc de pe adresa Grigore Vieru 21/3 pare să corespundă cu vechea stradă Murdară, din harta din 1880. Pe partea dreaptă este curtea blocului
Despre cât de murdar era Chișinăul de atunci a vorbit un corespondent al ziarului „Daily News” care l-a vizitat în 1876. Corespondentul spunea despre Chișinău că este un sat și că nu avea dreptul să se numească oraș european. „Străzile Chișinăului erau pustii, garduri fără sfârșit, ferestre cu gratii din fier închise ermetic noaptea și nu avea facilități pentru o viață civilizată. Vara, solul nisipos și praful teribil făceau orașul să arate ca o cutie de nisip, iar în restul anului, orașul era ca o „călimară”, adică neagră. Corespondentul mai spunea că valea Bâcului era cel mai nesănătos loc, sursă de boli pentru întreg orașul de jos, din cauza faptului că erau multe mlaștini în jur și nu erau respectate cerințele sanitare. [3]

Dacă ne imaginăm că Chișinăul cu 100 și ceva de ani în urmă avea străzi asfaltate, ar fi avut parte doar de inundații pe strada Albișoara, cum se întâmplă astăzi și mai puține străzi murdare.
De pe strada Romană mergem spre strada Andrei Botezatu și facem la dreapta până aproape de mijlocul străzii. Pentru că lipsesc panourile de informare și indicatoarele, trebuie să cauți pe partea stângă (adresa: str. Andrei Botezatu 11A și 11B) o casă cu apartamente de raport. Este un monument de arhitectură care datează de la sfârșitul secolului al 19-lea. Casa este alcătuită din două clădiri modeste, cu parter și cu o poartă de intrare care le desparte.

În spatele acestor clădiri dărăpănate se înalță clădiri noi, cu multe etaje, care fură din frumusețea locului. În comparație cu alte părți ale Chișinăului, această zonă este bogată în pisici de stradă - frumoase, cu ochi bolnavi, cu urechi rupte, flămânde și distante.
Următoarea noastră destinație este strada Arhanghel Mihail 57. E un monument de arhitectură din aceeași perioadă, despre care lipsesc informații, dar și un panou care ar ajuta turiștii să o găsească mai ușor. Clădirea e într-o stare avariată. Ceea ce putem observa sunt ferestrele mici caracteristice acelor vremuri. Următoarea clădire, pe adresa Arhanghel Mihail 55, este și ea inclusă în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău. Sare imediat în ochi. E una dintre cele mai vechi în comparație cu vecinele sale, dar și pentru că arată „mai romantic” datorită ferestrelor cafenii și ancadramentelor din lemn sculptat. Fațada clădirii are o compoziție asimetrică, în stil eclectic.
Clădirea de pe adresa Arhanghel Mihail 55 este inclusă în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău. Din păcate, nu există niciun panou informativ care ar indica acest lucru
În comparație cu centrul istoric al Chișinăului situat pe partea vestică a bd. Ștefan cel Mare, partea de Est a orașului este mai săracă în monumente de arhitectură, iar cele rămase sunt într-o stare deplorabilă.

Ne continuăm drumul spre Centrul Multifuncțional Chișinău nr. 2. Mai departe este și biserica armenească, situată la intersecția străzilor Fantalului și Piața Veche. Anterior, cele două purtau denumirile de str. Fontannaia și Starâi Bazar.

Strada Fantalului și-a primit numele de la cuvântul „fantal”, o fântână mare, largă și adâncă. Într-o descriere a târgului Chișinău de la sfârșitul secolului 18, se spune că „lângă o veche biserică, pe un medean de pe o stradă ce coboară spre apa Bâcului, se găsește o fântână mare pe care localnicii o numesc Fantal”. Cișmeaua de pe ulicioara vechiului târg se găsea la intersecția actualelor străzi Romană și Fantalului. Aceasta alimenta cu cele 40 de țevi de sub dealul Bisericii Măzărache casele care se aflau în preajma fantalului, case care sunt cele mai vechi în vatra Chișinăului”. [1]
Biserica armenească apostolică Sf. Maica Domnului este un monument de arhitectură de însemnătate naţională. Este biserica comunităţii armeneşti, care au construit-o începând cu anul 1803, fiind folosite fundaţiile unei biserici moldoveneşti mai vechi. Biserica se afla în partea de sud-est a centrului istoric al Chişinăului vechi, un important element de reper al planului urban medieval.
Sursa: Bessarabica / Basarabia în presa europeană (anul 1877)
Pe stânga este o curte de pe str. Romană și pe dreapta este o parte din strada Cahul, una dintre cele care au păstrat denumirea pe care o avea cu două sute de ani în urmă
Drumul nostru se oprește la câteva sute de metri distanță - intersecția dintre str. Romană și Pușkin. Dragi cititori, aici ne luăm rămas bun și ne revedem la următoarea excursie prin Chișinău.
Resurse informaționale:

1. „Chișinău: Bulevarde, străzi, piețe, parcuri". Ghid enciclopedic

2. Monumentele de arhitectură în Centrul Istoric al Chișinăului

3. OldChișinău.com

4. „Străzile Chișinăului”, Dinu Poștarencu, editura CIVITAS, 1998, carte făcută la comanda Primăriei municipiului Chișinău
Reportaj de Georgeta Carasiucenco
Editare de Ana Gherciu