Alianţa te îndeamnă să votezi pro referendumului, pro alegerii preşedintelui direct de cetăţeni!

De Victoria Ungureanu

În data de 3 septembrie AIE s-au întrunit pentru a face o adresare către cetăţeni vis-a-vis de referendumul constituţional, care va avea loc în această duminică, pe data de 5 septembrie.

Mihai Ghimpu a fost cel care a "spart gheaţa", declarând că au mai rămas câteva ore, putem spune aşa, până la referendumul din 5 septembrie, care va soluţiona criza constituţională. Chemăm toţi cetăţenii să participe şi să voteze pro.

Filat a declarat: “Am avut mereu o opţiune pentru care am pledat constant – de a reda dreptul cetăţenilor să-şi voteze preşedintele şi prin efort comun am ajuns să decidem împreună asupra acestei chestiuni. Cetăţenii trebuie să vină la vot şi să voteze pentru viitorul ţării".

“În ultima zi de campanie venim cu un apel pozitiv către cetăţeni ca să asigurăm o prezenţă reprezentativă şi să demonstrăm că poporul nostru este unul conştient şi doreşte să-şi decidă singur soarta, a declarat cel de-al treile membru al Alianţei.

Urechean sfătuie alegătorii să voteze pentru alegerea preşedintelui de către popor, pentru că doar astfel vom putea depăşi şi rezolva problemele ţării: "Pentru prima dată în istoria ţării cetăţenii sunt consultaţi într-o problemă. Vă îndemn sa votaţi “pentru” şi să scăpăm de această situaţie dificilă, creată înca în 2000".

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.