Alexandru Vakulovski: Viaţa lungă a propagandei sovietice

Un reportaj despre marinarii din Crimeea la ORT. Că ar fi fericiţi să treacă din marina Ucrainei la marina Rusiei. Doar că se feresc de camere. Vorbesc „mamele” şi „neamurile”. Toate ştirile sunt despre fericirea care i-a lovit pe locuitorii Crimeei, despre „fasciştii” ucraineni, despre „eliberatorii” ruşi. Un reportaj la un post ucrainean: la Academia Marină din Crimeea, preluată de armata rusă, în timp ce se aude imnul Rusiei, copiii (pentru că sunt foarte tineri) cântă imnul Ucrainei.  Cifre incredibile, o grămadă de oameni părăsesc Crimeea.

Am stat o săptămână în sud-estul Moldovei, unde aveam mai multe canale uncrainene, Prime ce retransmite ORT-ul şi Moldova 1. Ştirile de la Moldova 1 erau neutre, cele de la canalele ucrainene (fie că erau în rusă sau ucraineană) vorbeau despre ocuparea Crimeei de către Rusia, ORT-ul vorbea despre „eliberarea” Crimeei de către „fascişti”. Doar că mau auzisem ceea ce spuneaula ştirile celui mai important post TV din Rusia. Mai auziseră şi părinţii şi bunicii. Continuu după al doilea război mondial. Şi ne-am cam săturat de astfel de „ştiri”. De fapt e vorba despre propaganda sovietico-imperialistă. Cu „duşmani”, cu „fratele mai mare eliberator” – întotdeauna rus, cu „bucuria” celor „eliberaţi”, cu „faşâşti”, cu „naţâşti”. Ştiri cu ocupantul bun.

De propaganda sovietică s-au săturat şi ruşii. O dovadă sunt apelurile intelectualilor ruşi împotriva ocupării Crimeei. Iar lista intelectualilor care îl susţin pe Putin a devenit momentan o listă a ruşinii. Într-o zi la buletinul de ştiri de la ORT a fost o singură ştire care n-avea legătură cu Ucraina şi Crimeea. În rest… mult şi bine, propagandă sovietico-imerialistă non-stop. Doar că nu mai merge atât de bine, în Ucraina au închis televiziunile ruseşti de propagandă, nu şi pe cele normale. Nu poţi trimite toată lumea în Siberia, ca pe vremuri, doar pentru că nu te „crede” că îi vrei „binele”. M-am uitat şi la un canal rusesc din Odesa (Первый Городской. Главный канал Одессы), ştirile mi s-au părut pe bune. Gata, propaganda nu mai ţine.

Da, propaganda sovietică nu mai ţine cu binişorul. Însă cu forţa – da. Şi până nu vom face Unirea, Basarabia va rămâne o anomalie, cum bine observă Vladimir Lorcenkov. Ori ne unim cu România, ori vom fi cu pistolul sovietic la tâmplă, în faţa ştirilor despre Fratele cel Mare şi Eliberator.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.