Alexandru Tănase: Alegerile parlamentare odată cu cele locale

Alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc odată cu alegerile locale din 2011. „Consider că stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate odată cu alegerile locale s-ar încadra perfect în termenul rezonabil, despre care se spune în Constituţie”, a declarat ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase.

Potrivit lui Tănase, preşedintele interimar poate să dizolve Parlamentul după 16 iunie. Astfel, alegerile parlamentare trebuie să aibă loc în termen rezonabil. „Dacă vom stabili că acest termen rezonabil să fie peste trei ani, atunci nu e bine. Organismele europene nu vor privi cu ochi buni acest lucru. totuşi, dacă alegerile anticipate ar avea loc în 2011, odată cu alegerile locale, atunci cred că ar fi un termen rezonabil”, este de părere ministrul Justiţiei.

Acesta a mai spus că alegerile anticipate pot să aibă loc în ziua celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.