Alegători cumpăraţi datorită unui PR politic eficient (Un ultim sondaj Moldova.ORG)

De Victoria Ungureanu

Chişinău (Moldova.ORG) — Pe ultima sută de metri discuţiile în familie, dintre prieteni, pe site-urile de socializare, presa scrisă şi televiziune, sunt despre aceeaşi zi, ziua de 28 noiembrie. Toţi speră la o democratizare a viitorului Parlament. Majoritatea îşi doresc ca toţi alegătorii să-şi exercite dreptul de a vota. Mai ales în cazul nostru, la aceste anticipate, fiecare este obligat să meargă la secţia de vot şi să voteze. Asta pentru că să nu se repete indiferenţa care au manifestat-o cetăţenii noştri la 5 septembrie.

Portalul de ştiri Moldova.ORG, a urmărit pe perioada campaniei electorale evoluţia procentajului acordat anumitor partide de vizitatorii portalului, participând la sondajul Moldova.ORG. Specificăm că au participat circa 3 370 de persoane, care şi-au dat votul pentru partidele membre AIE, dar şi pentru PCRM. În mare parte, aceştia au fost votaţi datorită PR-ului politic pe care l-au promovat pe parcursul campaniei electorale. Aici am vrea să specificăm despre faptul că la începutul sondajului, Partidul Liberal timp de mai multe săptămâni, acumulase cele mai multe voturi online, însă în ultima săptămână a campaniei electorale, PL a fost depăşit de PLDM cu aproape 2%. PR-ul politic care l-a avut Partidul Liberal Democrat din Moldova, a demonstrat că acesta poate să-i convingă să se alieze acestui partid, chiar şi pe ultima sută de metri. Aceleaşi rezultate le oferă şi celelate sondaje care au fost făcute publice. Datorită PR-ului, PLDM a reuşit să-i depăşească pe comunişti. Trebuie, însă, să concretizăm că participanţii la sondajul Moldova.ORG sunt nişte persoane mai informate, decât cei cuprinşi în sondajul Vox Populi. Nici chiar aşa nu putem fi siguri şi încrezuţi care vor fi adevăratele rezultate de la anticipatele de mâine.

Conform rezultatelor sondajelor Vox Populi, PLDM în paralel cu PCRM, a acumulat cu 2-3% mai mult. Conform sondajului Moldova.ORG, PLDM a acumulat cu 16% mai mult decât PCRM. Deasemenea, PCRM conform sondajului a acumulat mai puţine procente şi decât Partidul Liberal cu 13%. Asta demonstrează că vizitatorii online (votanţii online) pledează pentru o guvernare democrată.

Îi chemăm să participe la sondajul propus de Moldova.ORG (meniu, partea dreapta a portalului) pe toţi cei care încă nu au făcut-o.
 

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.