Connect with us
"
"

Economie

Air Moldova a demonstrat conformitatea la cerințele UE

Publicat

pe

Air Moldova este una din companiile aviatice din întreaga lume în care Uniunea Europeană are încredere. Agenția de Siguranță Aeronautică Europeană a certificat Air Moldova ca fiind în conformitate cu standardele sale, ceea ce îi permite să efectueze fără probleme operațiuni de transport aerian în spațiul european.

Certificatul autorității europene confirmă că Air Moldova oferă servicii sigure, de calitate la standardele UE, care sunt printre cele mai înalte din întreaga lume. Astfel, Air Moldova face parte dintr-un club de elită al companiilor aeriene care pot survola spațiul aerian comunitar și pot presta servicii în cadrul Uniunii Europene.

Autorizația Agenției de Siguranță Aeronautică Europeană menționează că Air Moldova a demonstrat conformitatea la cerințele Uniunii Europene. Acest lucru îi permite să efectueze operațiuni pe teritoriul său. „(Compania Air Moldova) a demonstrat conformitatea cu cerințele părții TCO (Certificat de operator din țară terță). Titularul autorizației (Air Moldova) este în drept să solicite permise individuale de exploatare sau documente echivalente pentru a efectua operațiuni de transport aerian comercial în interiorul sau în afara teritoriului care face obiectul dispozițiilor tratatului, în conformitate cu condițiile definite în specificații în ultima lor versiune publicată electronic”, se arată în document.

De altfel, numele Companiei Air Moldova este menționat și într-un comunicat al Comisiei Europene, ca fiind una din cele care corespund standardelor UE. Pe de altă parte 120 de companii din întreaga lume, inclusiv 9 din Republica Moldova, au fost interzise în spațiul aerian comunitar.

Autorizația transmisă de EASA (Agenția de Siguranță Aeronautică Europeană) demonstrează încă odată că Air Moldova este un operator de încredere și care corespunde tuturor standardelor de calitate și siguranță, susține directorul general al companiei, Iulian Scorpan. „Prioritatea de bază a companiei Air Moldova sunt pasagerii săi. Depunem toate eforturile să le asigurăm tot confortul și siguranța. Iar atitudinea noastră față de clienți corespunde în totalitate cu toate standardele și cerințele Uniunii Europene, fapt confirmat de autorizația EASA. Vom munci și în continuare pentru a le oferi pasagerilor cele mai bune condiții, prețuri și destinații care să le asigure confortul”, a dat asigurări directorul Air Moldova, Iulian Scorpan.

Air Moldova este prima și cea mai mare companie aviatică din Republica Moldova, cu o istorie de peste un sfert de secol. În toamna anului trecut, Air Moldova a fost privatizată de un consorțiu internațional. Prioritățile principale ale noii administrații a companiei sunt majorarea flotei Air Moldova, extinderea destinațiilor curselor, precum și asigurarea unui produs calitativ și accesibil pentru pasageri. În cel mai scurt timp Air Moldova va lansa trei curse noi spre destinațiile Nisa, începând cu 26 aprilie, Izmir – de la 18 mai și Salonic de la 23 mai 2019.

Air Moldova este și singura companie din Republica Moldova care deține un certificat de securitate Operational Safety Audit eliberat de Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA), care este eliberat în urma unui audit efectuat o dată la doi ani.

Economie

Igor Dodon: Sunt suficiente premise și argumente pentru ca Air Moldova să revină în proprietatea statului

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Statul va întreprinde toate acțiunile legale pentru întoarcerea „Air Moldova” în proprietatea sa, a declarat astăzi președintele Igor Dodon, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS).

Sunt premise și documente care ne permit anularea privatizării Air Moldova, în scurt timp, statul va iniția o cauză în acest sens. Noi am solicitat informații detaliate privind activitatea acestei companii”, a menționat șeful statului.

PE LUNG

Igor Dodon a menționat că informația despre activitatea companiei urmează a fi prezentată chiar astăzi, iar la una dintre ședințele ulterioare a CSS acest subiect va fi discutat.

„Air Moldova” a fost vândută la începutul anului 2018. Valoarea tranzacției de vânzare-cumpărare a depășit suma de 1,2 miliarde de lei (circa 61,5 milioane euro), dintre care 50 de milioane de lei au fost transferați la bugetul de stat, iar restul sumei reprezintă datoriile companiei Air Moldova, pe care investitorul s-a obligat să le achite.

Anterior, Mold-street.com a scris că „Air Moldova” a fost achiziționată de către compania Civil Aviation Group SRL, fondată cu câteva zile înainte de licitaţie. Aceasta are ca asociaţi doi cetățeni ai Republicii Moldova – Serghei Melnik și Andrei Ianovici, care dețin câte 25,5% din capital, și compania Blue Air Aviation SA din România, cu 49%.

Tranzacţia a fost criticată de opoziţie şi experţi, ca urmare a procedurilor netransparente, dar autoritţile au susţinut că nu aveau o altă soluţie pentru o companie în prag de faliment.

Citește mai departe

Economie

„Air Moldova” a întrerupt colaborarea cu o companie aeriană din Ucraina

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Compania „Air Moldova” a anunțat că nu mai are vreo relație contractuală cu compania ucraineană „Yan Air”. De la mijlocul lunii mai, „Air Moldova” nu folosește serviciile acestei companii și, respectiv, niciun avion „Yan Air”.

Autoritatea Aeronautică Civilă din Republica Moldova a precizat că „Yan Air” a ramas fără certificat de operator aerian, acesta fiind  suspendat din 7 iunie de Administrațía de Stat a Aviaíe Civile din Ucraina.

PE LUNG

AAC a menționat că anterior, o aeronavă a companiei „Yan Air” de tip Boeing 737-400, număr de înmatriculare UR-COX, fiind contractată de operatorul național „Air Moldova” a fost implicată, pe 19 aprilie 2019, într-un eveniment aeronautic în spațiul aerian al țării noastre.

Urmare acestui caz, Autoritatea Aeronautică Republica Moldova a demarat o anchetă, iar pe 26 aprilie 2019 a sesizat Autoritatea competentă din Ucraina și a transmis în adresa acesteia informațiile acumulate pentru investigarea circumstanțelor producerii evenimentului.

La 3 iunie, AAC a fost informată de către Administrația de Stat a Aviației Civile din Ucraina despre inițierea investigației.

Astfel, au fost depistate mai multe încălcări care afectează siguranța zborurilor. Ca rezultat, certificatul de operator aerian al companiei „Yan Air” a fost suspendat și interzise efectuarea zborurilor până la înlăturarea tuturor neconformităților.

Citește mai departe

Economie

Air Moldova va asigura deplasarea gratuită a întregii delegații a Mitropoliei Moldovei care va aduce Focul Haric

Publicat

pe

De către

Cea mai mare companie aviatică din țară, Air Moldova, este implicată activ în aducerea Focului Haric la Chișinău, în noaptea Învierii. Operatorul aerian a suplimentat orarul său de pe 27 aprilie cu un nou zbor pe ruta Chișinău – Tel Aviv – Chișinău, care va asigura și deplasarea gratuită, tur-retur, pentru toți membrii delegației Mitropoliei Moldovei. Compania Air Moldova va contribui în acest mod la aducerea Luminii Sfinte, unul din cele mai mari simboluri ale creștinilor ortodocși.

Aeronava Air Moldova va avea un orar special: va decola sâmbătă dimineața de pe Aeroportul Chișinău și va reveni, în aceeași zi, la 19.50, împreună cu delegația Mitropoliei Moldovei care va aduce Focul Haric.

Pe lângă contribuția sa la asigurarea deplasării delegației Mitropoliei Moldovei, Air Moldova va pune la dispoziție și un specialist certificat internațional, care are dreptul să escorteze zboruri cu o astfel de încărcătură. În acest caz este vorba de securitatea antiincendiară la bordul avionului.

Pentru Air Moldova participarea la aducerea Focului Haric în noaptea Învierii a devenit o tradiție, datorită căreia cetățenii moldoveni se vor putea bucura și în acest an de Lumina Sfântă.

Air Moldova este prima și cea mai mare companie aviatică din Republica Moldova, cu o istorie de peste un sfert de secol. În toamna anului trecut, Air Moldova a fost privatizată de un consorțiu internațional. Prioritățile principale ale noii administrații a companiei sunt majorarea flotei, extinderea destinațiilor curselor, precum și asigurarea unui produs calitativ și accesibil pentru pasageri.

Recent, Agenția de Siguranță Aeronautică Europeană a certificat Air Moldova ca fiind în conformitate cu standardele sale, ceea ce îi permite să efectueze fără probleme operațiuni de transport aerian în spațiul european. Air Moldova este și singura companie din Republica Moldova care deține un certificat de securitate Operational Safety Audit, eliberat de Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA) în urma unui audit efectuat o dată la doi ani.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Cultură39 de minute în urmă

Ce faci în weekend? Învață să crești plante, discută despre prieteniile online sau mergi la un concert pe întuneric

PE SCURT În acest weekend îți propun să mergi la o întâlnire la Primăria Chișinău unde îți vei putea exprima...

EcologieO zi în urmă

Cum poți transforma plasticul într-o avere

PE SCURT Avem o problemă cu plasticul. Zilnic producem tone de deșeuri din care reciclăm doar 10%, iar restul ajunge...

Partidul Democrat din MoldovaO zi în urmă

Candu’s 5. De ce a plecat fostul speaker din PDM și ce planuri au cei 6 ex-democrați

PE SCURT Andrian Candu, urmat de Sergiu Sîrbu, Grigore Repeșciuc, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur și Corneliu Padnevici, a părăsit partidul...

Social2 zile în urmă

Satul moldovenesc unde oamenii s-au unit împotriva violenței

PE SCURT Fiecare sat și oraș trebuie să aibă un plan de acțiuni concrete prin care să prevină violența în...

Cultură2 zile în urmă

Gogol, scriitorul care a trăit 43 de ani cu frica de propriii demonii

PE SCURT Nicolai Gogol a fost scriitorul care a revoluționat literatura rusă prin operele sale. A relatat perfect realitățile dure...

Cultură2 zile în urmă

Ce șansă a ratat R. Moldova și de ce suntem un popor vegetal. Povestește Ana Blandiana

PE SCURT Renumita scriitoare Ana Blandiana s-a aflat timp de câteva zile în Republica Moldova, unde a participat la dezbateri...

Cultură3 zile în urmă

Irina Rimeș va promova Ziua lui Brâncuși, iar Internetul s-a întors împotriva ei. Explicăm de ce

PE SCURT Artista Irina Rimeș, originară din Republica Moldova, a fost numită săptămâna trecută ambasadoare a Zilei Constantin Brâncuși. Decizia...

Advertisement

Politică

PoliticăO săptămână în urmă

O zi reușită pentru Blocul ACUM în Parlament. Cum a decurs ședința de astăzi

PE SCURT Deputații Blocului ACUM au depus astăzi în plenul Parlamentului o moțiune simplă împotriva ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi....

PoliticăO săptămână în urmă

Ministru suedez la Chișinău: Vrem să vedem oameni concreți puși după gratii pentru frauda bancară

PE SCURT Suedia este pregătită să ofere asistență inițiativelor de reformă din Republica Moldova și va urmări îndeaproape progresul acestora,...

PoliticăO săptămână în urmă

Cât au costat 14 deputați ex-comuniști și cine l-a denunțat la CNA pe Sergiu Sîrbu. Povestește Voronin

PE SCURT Președintele Partidului Comuniștilor Vladimir Voronin susține că cei 14 deputați care au plecat în decembrie 2015 din PCRM,...

Istorie2 săptămâni în urmă

BBC la Ziua Independenței în Transnistria: Sărbătoarea unei națiuni care nu există

PE SCURT „Emoția lor colectivă a fost aproape palpabilă în această zi surprinzător de caldă din septembrie. Sărbătorirea Zilei Independenței...

Politică2 săptămâni în urmă

După zece ani pauză, militarii noștri vor defila pe Piața Roșie la 9 mai. Și alte decizii ale Guvernului RM de azi

PE SCURT Pacienții asigurați vor avea acces la un număr mai mare de servicii medicale, iar directorii instituțiilor medico-sanitare publice...

Politică2 săptămâni în urmă

Plahotniuc nu are nevoie de viză în SUA pentru că deja este acolo. Ce mai spune Andrian Candu despre PDM

PE SCURT Fostul lider al PDM Vlad Plahotniuc se află acum în SUA, chiar dacă a fost desemnat public de...

Politică2 săptămâni în urmă

Ce riscă fostul șef al SIS pentru expulzarea ilegală a profesorilor turci

PE SCURT Fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, va sta pe banca acuzaților pentru abuz...

Advertisement

Opinii

februarie 2020
L Ma Mi J V S D
« ian.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829