Agora // Șeful unei catedre de la USMF este acuzat de hărțuire sexuală

Un profesor de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF), care este și șef de catedră, este acuzat de hărțuire sexuală, transmite Agora.md. O asemenea plângere a fost expediată redacțiilor AGORA și EA.md de către Aliona Nastas, asistentă universitară. Aceasta declară că, încă din anii studenției, adică de prin 2008, ar fi fost „curtată” de profesorul său Viorel Prisacari, care este și șeful catedrei.Acuzațiile au fost reiterate, ulterior, de o altă colegă de la aceeași catedră. Profesorul neagă însă acuzațiile și spune că această campanie de denigrare ar fi fost pusă la cale de un prieten, care ar vrea să-i ia locul.

O plângere similară la poliție a scris și o altă colegă, Lidia, care se află acum în concediu de îngrijire a copilului. Viorel Prisacari a respins toate acuzațiile, menționând că în spatele acestor acțiuni ar sta o altă persoană și că Lidia ar fi dat declarații false, fiind influențată de Aliona Nastas.

Pentru mai multe detalii, urmăriți reportajul video.