Trei persoane au murit şi şase au fost rănite în Bucureşti, luni dimineaţă, după ce un microbuz s-a răsturnat în râul Dâmboviţa. Accidentul a avut loc în jurul orei 3:30. Se pare că şoferul a pierdut controlul volanului, la intrarea pe şoseaua de centură.
Şase persoane au reuşit să iasă singure din apă până la sosirea pompierilor. Alte trei au fost extrase de salvamari, două fiind încarcerate, iar una a fost găsită la aproximativ 50 de metri de maşină, în apă.
Medicii au aplicat manevre de resuscitare, însă toţi cei trei răniţi, printre care o fetiţă de opt ani, au fost declaraţi decedaţi, informează ISU.
„Două victime au fost extrase cu leziuni incompatibile cu viața. Un copil a fost scos în stop cardio, s-a încercat resuscitarea, fără rezultat, celelalte victime au fost transportate la spital”, a explicat Maria Luiza Trușcă, medic al echipajului de urgență.