A treia ediție a Convenției Moldo-Americane. Interviu cu Argentina Parasca

La 15 ianuarie va avea loc, la New York, a treia ediția a Convenției Moldo-Americane. Tematica acestei ediții este “Provocările Republicii Moldova pentru obținerea stabilității politice și economice”.  

Argentina Parasca, fondatoarea organizației Backpacks for Hope și unul dintre vorbitorii acestei ediții, a vorbit, în cadrul unui interviu pentru Moldova.ORG, despre importanța acestui eveniment, despre activitățile pe care le-a desfășurat în Republica Moldova, dar și despre importanța diasporei.

Ați participat și la edițiile precedente ale Convenției. Ce rezultate au adus în timp aceste evenimente?

Am participat pentru prima dată anul trecut, atunci când soțul meu, Dorin Parasca, a fost invitat să vorbească la panelul legat de Economie. Am mers cu toată familia să-l susținem. Însă acolo am găsit un loc potrivit pentru interesele mele.

Participanții la Convenție sunt oameni tineri, bine educați, cărora le pasă de Republica Moldova. Bănuiesc că ei caută să înțeleagă de ce nu este așa cum poate să fie. Cauzele sunt multe. În viața mea am petrecut mult timp cugetând la această întrebare și știu că răspunsul este foarte complex.

M-am întors de la cea de-a doua Convenție cu întrebarea “Eu ce pot să fac?”

Nu există o comunitate a cetățenilor moldoveni concentrată într-o anumită regiune din SUA, concetățenii noștri sunt împrăștiați în mai multe state din SUA. Reușesc cetățenii moldoveni, dar și organizațiile din diasporă să colaboreze între ele?

Oamenii se întâlnesc mai mult la evenimente sociale sau culturale. Sunt moldoveni care realizează proiecte de caritate din propria voință, fără multă atenție, modest. Cred că după a doua Convenție au apărut proiecte mai de amploare, cum este Backpacks For Hope.

În proiectul nostru au colaborat prin donații și voluntariat circa 100 de persoane, moldoveni si americani de pretutindeni. Geografia nu mai contează în zilele noastre, când există atâtea modalități de plată online.

Povestiți-ne despre activitățile pe care le desfășoară organizația pe care o conduceți și ce ați reușit să faceți până acum

Noi ajutăm copiii care locuiesc în zonele rurale. Mi-am propus acest proiect când am făcut cunoștință cu Mariana Braniște din Hîrtopul Mare, Criuleni.

Mariana a putut să descrie necesitățile celor mai săraci copii din Hîrtop pentru că așa a crescut și ea.

Eu am propus să facem câte un ghiozdan pentru fiecare copil. Cu sprijinul Janei Gaibu și Cristinei Blanton am reușit să adunăm, cu ajutorul donatorilor, 105 ghiozdane, amenajate aparte pentru fiece copil. În funcție de vârstă am inclus jucării, hăinuțe, rechezite și obiecte de igienă. Unele ghiozdane au avut scrisori de la copiii din America și, desigur, bomboane.

Dar, în afară de ghiozdane, am reușit să trimitem încălțăminte, haine de iarnă și obiecte pentru activități de sport.

Unul dintre copii, Ionuț Balutel, suferă de distrofie musculară. El ne-a trimis o fotografie cu un poster în care cerea un scaun electric ca să meargă la școală. Noi am găsit un astfel de scaun prin alt ONG din SUA și l-am trimis împreună cu ghiozdanele.

Am strâns și bani pentru ca să achităm costurile de ambalare și livrare în Moldova. Am apelat la prieteni, colegi și oameni care au crezut în noi și în cauza noastră.

ghiozdane 1

 Atunci când puneți la cale evenimente și acțiuni în Republica Moldova, sunteți sprijiniți de cetățenii de acasă sau autorități?

Noi nu căutăm ajutor special de la autorități. Încercăm, pe cât putem, să lucrăm cu voluntari, persoane obișnuite din Moldova și din SUA.

La Hîrtop ne-au ajutat să obținem informații despre fiece copil asistentele socilale de la primărie. Însă distribuirea și evenimentul de înmânare a ghiozdanelor a fost un eveniment coordonat de voluntari – oameni din sat și persoane din SUA.

Cum ar putea cetățenii moldoveni din SUA să contribuie mai mult la dezvoltarea Republicii Moldova?

Cred că e o întrebare care caută să o răspundă a treia Convenție. Eu cred că cele mai bune proiecte sunt cele concrete – de la persoană la persoană.

Busola mea morală indică să-i ajut pe cei mai nevoiași – bătrâni, copii, oameni cu dizabilități.

Ce așteptări aveți de la această ediție a Convenției Moldo-Americane?

Voi merge la Convenție să-i conving pe alții să se alature la astfel de cauze, cu impact mare în viata fiecărui singur om.

Efortul meu și a altor persoane care se ocupă cu proiecte de caritate e să conectăm oamenii care au cu adevărat nevoie de ajutor din Moldova cu cei care pot să-i ajute din SUA.

Totodata, vreu să demonstrez că lucrând împreună la astfel de cauze, comunitatea noastră va fi mai puternică, vom fi mai uniți și vom găsi mai ușor soluții, nu doar probleme.

În final, doresc mult ca problema copiilor din satele moldovenești să rămână în inima participanților. Acești copii sufără de sărăcie, abuz emoțional, violență, neglijență. Putem să luptăm pentru ei, să le dăm speranță și să le arătăm cum să lupte și ei, la rândul lor, pentru un viitor mai bun.

Mulțumim pentru interviu și mult succes!

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.