În 2023, Liuba a văzut pe contul de Social Media al unei cunoștințe o postare despre un caz de violență care ajunsese în atenția publicului. S-a regăsit în poveste, iar după o perioadă îndelungată în care deznădejdea mocnea la foc încet, a simțit nevoia să-i împărtășească acelei persoane propria istorie. Tot cu acordul ei, povestea a ajuns la Dorin Galben, gazda unui podcast cu aproape 450 de mii de urmăritori pe YouTube, care a invitat-o la un interviu. Liuba însă nu era pregătită; avea 21 de ani, era în așteptarea primului copil și îi era frică că tot ceea ce urma să povestească i-ar putea afecta ultimele săptămâni de sarcină.
„A reușit să scape”
Pe 4 septembrie curent, la Chișinău a avut loc un protest în fața Ministerului Afacerilor Interne (MAI) unde mai mulți activiști au cerut declararea stării de urgență privind amplificarea fenomenului de violență asupra femeilor.
Manifestarea s-a desfășurat ca urmare a omorului de la Măgdăcești, unde un bărbat și-a împușcat mortal soția, după care s-a sinucis. Cazul a scos la iveală o defecțiune a brățării de monitorizare, aplicată agresorului în urma ordonanței de protecție.
Printre cei prezenți la protest, care scandau că statul a eșuat în protejarea femeii ucise și a altor femei victime ale violenței, se afla și Liuba Bejenari. Tânăra de 24 de ani a ținut un discurs în fața clădirii Ministerului prin care și-a exprimat susținerea față de victimele violenței și a cerut statului mai multă implicare – cea pe care și-ar fi dorit-o și ea la un moment dat.
„Tatăl meu, care era violatorul nostru, de asemenea, era monitorizat printr-o brățară, de care a reușit să scape.”
Primele dezvăluiri
Liuba avea 11 ani când tatăl său a început s-o hărțuiască sexual. Actele de hărțuire se manifestau prin atingeri nepotrivite în zonele intime, vizionare de conținut pornografic și alte gesturi cu caracter sexual care au durat mai bine de trei ani. Inițial, copila nu înțelegea că acele lucruri nu sunt firești. Tatăl o convingea că asta se întâmplă în toate familiile și că astfel membrii își manifestă dragostea.
La vârsta de 14 ani i-a povestit unui prieten ce se întâmplă. Își amintește că modul firesc în care împărtășea acele lucruri îl lăsase perplex. Tot el a fost primul care i-a spus că ceea ce se întâmplă nu e în regulă. Datorită acelei conversații și-a făcut curaj și i-a spus totul mamei, care s-a întors de la muncă din străinătate imediat ce a aflat. Mama fetelor s-a simțit vinovată și a făcut tot posibilul ca Liuba și Elena, sora ei mai mare, să se mute la Chișinău. În satul natal nu mai puteau rămâne și au considerat potrivit în acel moment doar să se îndepărteze de sursa pericolului – tatăl lor.
„Durerea și-a făcut loc”
Fetele și-au continuat studiile la Chișinău și lucrurile păreau să se fi limpezit. În 2018, sora mai mare, Elena, a plecat la facultate în România. Însă, la câteva luni de la mutare, a început să se simtă rău. Avea halucinații și episoade grave de anxietate.
„S-a început o perioadă foarte urâtă în viața ei și ne-a spus că vrea să revină acasă. Eu nu înțelegeam de ce, mă revoltam pentru că se descurca, avea note bune acolo. Dar ea insista că își ia documentele și, gata, vine acasă.”
Abia după ce s-a întors de la studii, Elena a povestit, pentru prima dată, că și ea fusese abuzată de tatăl lor. În cazul ei, abuzurile au inclus și violuri. Potrivit Liubei, abuzurile asupra Elenei au durat mai bine de șapte ani. Copleșită de situația din familie după ce Liuba a dezvăluit hărțuirea la care fusese supusă, Elena a ales să tacă și să-și ascundă suferința. Însă, în cele din urmă, durerea și-a făcut loc și a ieșit la suprafață când se aștepta mai puțin.
Abia doi ani mai târziu fetele au depus o plângere la poliție. Nu au făcut-o mai devreme pentru că au crezut că distanța și ruperea legăturii cu tatăl lor sunt suficiente pentru a-și vindeca rănile. Dar, în ultimele luni înainte de a sesiza poliția, au început să simtă un pericol tot mai mare din partea acestuia și au înțeles că nu mai pot continua așa.
Dat în căutare
La finalul lui ianuarie 2020, chiar de ziua de naștere a Liubei, Elena a depus plângerea la poliție. Peste trei zile Liuba a făcut la fel.
„Lucrurile s-au întâmplat foarte rapid. A început expertiza medico-legală, care a constatat tot ce noi am povestit. Drept dovezi au fost și mesajele din conversațiile cu el, în care recunoștea ce a făcut.”
Procesul a durat un an de zile, timp în care fetele au beneficiat de asistență psihologică din partea unei organizații neguvernamentale. Pe 20 februarie 2021 tatăl lor a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Însă, la scurt timp, invocând motive medicale și internându-se într-o instituție specializată, a reușit să evadeze cu brățara de monitorizare la el. A fost dat în căutare internațională timp de aproape patru ani, deși neoficial toată lumea știa că se află într-o localitate din raionul Strășeni, locul de baștină al familiei.
Atunci tinerele s-au ciocnit cu ineficiența autorităților și s-au simțit pe cont propriu. Li se făcea o nedreptate, iar gândul că tatăl lor este încă la libertate le îngrozea zilnic. Alți copii puteau fi în pericol dacă acesta le ieșea în cale.
Poliția eșuase, din nou, să le protejeze
În august 2024, la trei ani de la condamnarea tatălui, Elena a primit un mesaj de la o fetiță de 12-13 ani, care îi scria că va deveni sora lor. Mama acesteia trăia în concubinaj cu tatăl lor și tot el îi povestise fetiței despre ele. Continua să le urmărească conturile de Social Media și era la curent cu toate schimbările din viața lor.
Elena ținea legătura cu fetița, în speranța că va reuși să afle unde se află aceștia. Între timp, au contactat și poliția din Strășeni pentru a semnala cazul. Ofițera le-ar fi spus să revină a doua zi, luni, pentru a depune o plângere, întrucât duminica era zi de odihnă. Elena s-a indignat, temându-se că fiecare oră pierdută îi oferea tatălui timp să dispară din nou. Iar temerile ei s-au adeverit. Bărbatul a dispărut din nou, iar Elena și Liuba au simțit încă o dată pe propria piele cum autoritățile eșuează să le protejeze.
După ultimele întâmplări, care deopotrivă le întristau și înfuriau, Liuba a decis să apeleze la Dorin Galben pentru a oferi un interviu și pentru a-și face povestea publică. Astfel, la nicio lună de la dispariția repetată a tatălui lor, povestea despre ceea ce au trăit în copilărie s-a viralizat, ajungând la jumătate de milion de vizualizări.
„Inițial am simțit o urmă de speranță, un val de susținere în primele săptămâni. Am fost contactate inclusiv de Poliție să ne asigure că se lucrează pe caz. Dar apoi, dacă nu continuam să postăm, totul parcă se oprea”, își amintește Liuba.
„Nu am simțit nimic”
În martie 2025, la jumătate de an după interviu, o urmăritoare i-a scris Liubei pentru a o întreba despre un bărbat pe care îl văzuse în curtea casei bunicilor săi. Îl recunoscuse pe tatăl lor din fotografiile publicate în interviu.
S-a dovedit că bărbatul închiriase casa de la părinții urmăritoarei, prezentându-se sub o altă identitate și invocând motive false pentru care avea nevoie de locuință.
Norocul lor a fost că proprietatea avea camere de supraveghere, iar imaginile le-au permis să verifice dacă bărbatul se mai afla acolo. Au alertat autoritățile, în timp ce Elena și soțul ei se îndreptau deja spre casă. Ideea unei noi evadări era de neconceput. Cei doi au ajuns înaintea poliției, iar Elena și-a văzut tatăl încătușat chiar sub ochii ei.
După ce bărbatul a fost prins și adus în fața justiției, Liuba își amintește că nu a simțit nimic din ceea ce își imaginase că va simți.
„Nu am simțit nimic. Nu știam cum să reacționez, dar știu că mă gândeam că mă voi simți mai în siguranță când voi merge în satul natal unde locuiesc și bunicii.”
„Îmi place viața”
În prezent, tatăl lor continuă să își ispășească pedeapsa în închisoare. Între timp, tinerele au făcut eforturi considerabile ca tot ceea ce au trăit în copilărie și adolescență să nu le afecteze viața și viitorul.
Liuba s-a căsătorit devreme, însă a înțeles pe parcurs că relația cu partenerul său era reflecția durerilor pe care i le-a provocat tatăl și a găsit în ea curajul să divorțeze.
În timpul căsniciei s-a născut o fetiță, care are acum trei ani și pentru care, spune Liuba, ea și fostul soț au convenit să păstreze relații bune și să fie amândoi părinți implicați și responsabili.
Cu fetița sa Liuba vorbește deschis, în limbaj accesibil vârstei, despre corp, consimțământ și încredere. Zice că a fost și multă muncă psihologică la mijloc ca imaginea tatălui să nu mai lovească cu aceeași intensitate acum, când este și ea părinte.
„Nu țin ură pentru că știu că a fost un om bolnav. Așa mi-e mai ușor să accept.”
O altă modalitate care o ajută să creadă în speranță este activismul civic, atât online, cât și la evenimente publice. Are parte de susținere de la familie și de la actualul partener, care s-a dovedit a fi tocmai acel băiat datorită căruia s-a destăinuit mamei la 14 ani și pe care viața i-a adus împreună la momentul potrivit.
„Mie îmi place să trăiesc, îmi place viața și mă întristez când văd oameni care trec prin anumite tragedii și nu-și pot reveni”, adaugă tânăra.
Liuba vrea o societate în care fetele și femeile se simt în siguranță. Demersurile pe care le face în acest sens îi pot redeschide periodic rănile, dar nu renunță.
„Chiar dacă mă afectează, am înțeles că e ceva necesar. Dacă eu n-aș face activism civic, eu n-aș fi eu.”
