La poalele unui defileu, care ascunde rămășițele unei culturi și ale unei așezări umane vechi de peste 6000 de ani se întinde satul Trinca, raionul Edineț. Moș Gheorghe le scoate pe deal pe Steluța și Marta. Cele două vaci par să nu mai observe frumusețea defileului care le asigură în fiecare sezon iarbă proaspătă și mustoasă.
Varul ars în rezervație
Fiecare anotimp îmbracă stâncile în alte haine: uneori sunt mai verzi, apoi mov, apoi gălbui, apoi oranj, după care se acoperă cu un alb imaculat, printre care doar vechile cuptoare, unde cândva s-a ars varul cu anvelope uzate, mai rămân ca niște cicatrici negre, ce nu se mai acoperă.
„Hai la var! La var!” strigau localnicii din Trinca care colindau întreaga țară. Aceasta a fost ocupația de bază a oamenilor. Datorită varului satul s-a dezvoltat, colhozul s-a îmbogățit, iar localnicii au reușit să câștige niște bani pentru case. Însă prețul plătit pentru asta a fost destul de mare. Zona a fost mult prea poluată. „Mai întâi se foloseau lemne, apoi motorină, după care varul era ars cu anvelope uzate. Atunci a pornit poluarea, au început să apară tot felul de boli”, constată Tatiana Gudumac.
Când era mică, tatăl Tatianei deținea una dintre cele 50 de gropi de la picioarele defileului. „Erau amplasate acolo, pentru a fi mai departe de sat. Stânca despărțea vărăria de sat, să nu ajungă particulele negre pe hainele înșirate pe sfoară”, explică ea. Femeia își amintește cum cei cinci copii din familie erau implicați. „Jalea cea mai mare era când ploua, iar varul pe care trebuia să îl strângem, frigea de nu-ți mai simțeai mâinile”, adaugă ea. În urmă cu câțiva ani, însă cuptoarele au fost acoperite cu un strat gros de pământ, iar arderea varului în rezervația naturală din Trinca a fost strict interzisă. „Au mai rămas doar câțiva oameni care ard var cu lemne, în propriile gospodării”, ne spune Tatiana Gudumac, directoarea grădiniței din sat.
Franța, mutată în Trinca
Mai mulți oameni stau în fața oloiniței de la marginea satului. Un sunet înfundat de motoare și fiare se aude în interior. Un bărbat apucă doi saci cu semințe de floarea soarelui și le golește într-o cuvă. De acolo pornește călătoria semințelor. Acestea sunt curățate, strivite, încălzite și stoarse, până se transformă într-un ulei bun în care să înmoi o bucată de pâine caldă și să o presari cu sare. Vasile Radu a cumpărat și redeschis vechea oloiniță în urmă cu cinci ani, când a revenit din Franța. „Am înțeles că pot să-mi fac rostul și aici, acasă”, recunoaște bărbatul.
De fapt, în perioada verii, Trinca se transformă parcă într-o localitate din nordul Franței. Vorbele în franceză colindă străzile și răsună peste tot. „Diaspora revine acasă pentru vreo două luni și atunci auzi mai mult limba franceză decât română”, ne spune Anatolie Gudumac, primarul localității. Constată că, la fel ca și în alte sate, Trinca rămâne cu tot mai puțini oameni. „Mulți pleacă, mulți aleg să nu se mai întoarcă, dar sunt și cei care revin și își găsesc rostul acasă. Iar sarcina noastră cea mai grea este să-i facem să vrea să rămână”, adaugă el.
